CГSГTORIA (оndatoririle soюiei) 


Мы поможем в написании ваших работ!



ЗНАЕТЕ ЛИ ВЫ?

CГSГTORIA (оndatoririle soюiei)



 

,,Sвrguieєte-te cu toatг recunoєtinюa de a da bгrbatului ceea ce-i datorezi. Fiindcг єi cu bгrbatul tгu cвnd vorbesc, eu оl sfгtuiesc a te iubi єi a te оngriji, єi nu-l las a aduce la mijloc legea privitoare la femeie, ci оi cer ca sг facг ceea ce este scris pentru dвnsul. Deci єi tu uitг-te numai la datoriile ce te privesc, єi fг-te supusг єi blвndг celui cu care vieюuieєti. Єi dacг tu eєti supusг bгrbatului pentru Dumnezeu, apoi atunci sг nu-mi spui de cele ce trebuie a se face de dвnsul, ci de cele pentru care te-a fгcut rгspunzгtoare legiuitorul, єi numai acelea sг le оmplineєti cu toatг strгєnicia. Aceasta mai cu seamг este a se supune cineva lui Dumnezeu, adicг a suferi chiar єi cele potrivnice єi a nu pune оn miєcare legea la fiece pas. Pentru aceea, iubind pe cel ce te iubeєte, nu pare cг faci vreo faptг mare, pe cвnd iubind pe cel ce te urгєte, unul ca acesta mai cu seamг este cel ce se оncununeazг. Cam оn acest fel єi tu gвndeєte-te, cг dacг suferi pe bгrbatul tгu care este aspru, apoi atunci vei primi cununг strгlucitг – pe cвnd dacг el va fi liniєtit єi blвnd cu tine, apoi pentru ce sг-юi dea Dumnezeu cununa єi rгsplata?

Acestea le vorbesc nu ca poruncind bгrbatului a оndrгzni fгrг mгsurг faюг de femeie, ci ca sг оnduplec pe femei a-єi suferi bгrbaюii, chiar cвnd sunt prea оndrгzneюi faюг de ele.” (Comentariile sau Tвlcuirea Epistolei оntвi cгtre Corinteni, omilia XXVI, p. 276)

 

,,Cгci liman este femeia, єi cea mai puternicг doftorie de veselie.” (Comentariile sau Tвlcuirea Epistolei оntвi cгtre Corinteni, omilia XXVI, p. 279)

 

Datoriile particulare ale femeii. Aceste datorii privesc soюul ei, copiii ei, interiorul ei, ca soюie mamг, stгpвnг a casei.” (Din vol. Bogгюiile oratorice, p. 254)

 

„Care este de acum datoria ei? Ea trebuie, cвnd soюul intrг agitat єi obosit, adesea mort pentru єocurile vieюii dinafarг, sг fie mвngвietoarea lui єi sfгtuitoarea lui iubitoare. Єi ceea ce n-ar obюine de la el prietenii lui cei mai influenюi, ea оnarmatг cu farmecele ei inspirate єi din iubirea ei va єti sг obюinг. Prin soluюia evlavioasг єi credincioasг, bгrbatul cel mai rгzvrгtit faюг de datoriile creєtine se va gгsi la sfвrєit оnvins, convins єi plecat.

Ce n-au putut asupra soюilor lor aceste femei minunate despre care ne vorbeєte Scriptura? Deborele, luditele, Persidele, Mariile, Priscilele, єi aceste оmpгrгtese atвt de minunate sfгtuitoare ale soюilor lor? Оnsг, de asemenea, ce nu poate femeia pentru rгul fгrг оnceput, fгrг seriozitate, fгrг conduitг? Ce n-a putut femeia lui Abesalom, a unui Samson? Ea ar fi fгcut sг cadг Iov, dacг Iov n-ar fi fost de neоnvins оn rгbdarea sa єi оn credinюa sa.” (Din vol. Bogгюiile oratorice, pp. 254-255)

 

„Dumnezeu оmpгrюind datoriile familiei єi atribuind bгrbatului greutгюile dinafarг єi pretenюiile vieюii publice, pгstreazг pentru femeie conduita interiorului. Acolo este domeniul єi cвmpul ei de acюiune.” (Din vol. Bogгюiile oratorice, p. 255)

 

„… pentru femeie grijile casei unde nimic nu trebuie єi nu poate s-o оnlocuiascг.” (Din vol. Bogгюiile oratorice, p. 255)

 

„Serviciul femeii este ca sг оmpartг grija, sг pгstreze cele spuse, sг grijeascг de lucrurile casei; cгci spre aceasta a rвnduit-o Dumnezeu, ca оn aceste lucruri єi оn altele sг ne fie de ajutor. Cгci viaюa noastrг constг din douг lucruri, din lucruri private єi publice; ei i-a atribuit Dumnezeu partea ei: grija femeii este sг grijeascг de lucrurile casei, a bгrbatului de negoюul public, judecгюile, armata, celelalte toate. Femeii оi este orвnduitг conducerea interioarг. Dacг ea se achitг cu fidelitate de sarcina ei, familia este prosperг; dacг o neglijeazг, este ruina ei.

De acolo se poate judeca, cвt de nebune sunt aceste teorii care-i atribuie femeii lucrurile dinafarг, ostenelile vieюii publice. O, voi care totul rгsturnaюi, lucrul diavolului este acesta, ca toate sг se confunde єi sг se strice de la principiul lor оncepгtor, care a fost dat din naturг de cгtre Dumnezeu. Femeilor Dumnezeu atвt le-a dat sг pгzeascг casa, bгrbaюilor оnsг grija vieюii publice; tu capule te transformi оn picioare єi picioarele оn cap.” (Din vol. Bogгюiile oratorice, pp. 384-385)



Поделиться:


Последнее изменение этой страницы: 2017-01-26; просмотров: 132; Нарушение авторского права страницы; Мы поможем в написании вашей работы!

infopedia.su Все материалы представленные на сайте исключительно с целью ознакомления читателями и не преследуют коммерческих целей или нарушение авторских прав. Обратная связь - 3.17.28.48 (0.005 с.)