Respectul pentru opinia copilului (art. 12)

30. Principiul conform căruia copilul trebuie ascultat în cadrul instanţei sau oricărei proceduri administrative ce îl afectează este unul prioritar. Legislaţia garantează dreptul fiecărui copil de a avea un proces echitabil, în orice cauză penală sau de altă natură.

31. În conformitate cu prevederile art. 54 al Codului familiei, copilul are dreptul să-şi exprime opinia în vederea soluţionării problemelor în familie care îi ating interesele şi să fie audiat în cursul dezbaterilor judiciare sau administrative. De opinia copilului care a atins vârsta de 10 ani se va ţine cont în mod obligatoriu dacă aceasta nu contravine intereselor lui. Codul familiei conţine un şir de prevederi, care invocă necesitatea respectării dreptului la opinie al copilului, acţionîndu-se ca rezultat în interesul major al acestuia. Potrivit art. 56, alin.(4) schimbarea numelui copilului care a atins vîrsta de 10 ani are loc doar cu acordul lui. La fel, prezintă importanţă exprimarea acordului copilului, care a atins vîrsta de 10 ani, pentru a i se încuviinţa adopţia (art. 127, alin.(1) al Codului) etc.

32. Pentru a face auzită opinia copiilor în diverse probleme relevante lor, statul încurajează crearea organizaţiilor pentru copii şi tineret. În perioada 2000 - 2006 Ministerul Justiţiei a înregistrat 233 organizaţii de copii şi tineri (tabelul 5).

Tabelul 5. Numărul organizaţiilor de copii şi tineri înregistrate de către Ministerul Justiţiei

 

	Anul de referinţă
Numărul de organizaţii înregistrate

 

IV. DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE CIVILE (art. 7, 8, 13-17 şi 37 (a))

4.1 Dreptul la nume şi la cetăţenie (art. 7) şi la păstrarea identităţii (art. 8);

Înregistrarea naşterii

1. Conform legislaţiei, înregistrarea naşterii copilului este obligatorie. Prin înregistrarea naşterii copilului la organele de stare civilă se asigură dobîndirea drepturilor şi obligaţiilor copilului faţă de părinţii lui şi, respectiv, a părinţilor faţă de copil.

2. Declaraţia de naştere se face în termen de cel mult 3 luni din ziua naşterii copilului. Obligaţia de a declara naşterea le revine părinţilor sau unuia dintre ei, iar în cazul imposibilităţii de a se prezenta personal, declaraţia de naştere se face de:

- rudele părinţilor;

- persoana împuternicită de părinţii;

- administraţia unităţii sanitare în care s-a produs naşterea sau în care se află copilul;

- autoritatea tutelară;

- alte persoane.

3. Declaraţia de naştere se depune la organul de stare civilă în a cărui rază teritorială a avut loc naşterea sau unde îşi au domiciliul părinţii copilului. Pentru înregistrarea naşterii copilului nu este stabilită încasarea vreunei taxe de stat.

4. Anual, circa 36 mii de copii sunt înregistraţi în termen legal, iar circa 1400 după expirarea acestuia (tabelul 6). Motivele neînregistrării în termenul stabilit variază de la caz la caz. În marea majoritate acestea au loc în familiile social vulnerabile, care au o atitudine indiferentă faţă de înregistrarea naşterii copilului sau în cazul naşterii în afara căsătoriei şi stabilirea cu întîrziere a paternităţii.

5. Întru combaterea acestui fenomen, Direcţia generală stare civilă a Ministerului Dezvoltării Informaţionale a întreprins un şir de măsuri: informarea populaţiei privind condiţiile şi termenele stabilite pentru înregistrarea naşterii, prestarea serviciilor la domiciliu, înregistrarea actelor de naştere în mod automatizat, precum şi a avizelor eliberate de instituţiile medicale unde s-a produs naşterea, care confirmă faptul naşterii şi eliberarea certificatului medical constatator – document ce serveşte drept temei pentru înregistrarea naşterii la organele de stare civilă.

Tabelul 6. Numărul de acte de naştere înregistrate pe numele copiilor

Nr.	Denumirea activităţii	Perioada de referinţă
1.	Numărul actelor de naştere înregistrate pe numele copiilor născuţi în afara căsătoriei
2.	Numărul total al actelor de naştere înregistrate în termenul stabilit de lege
3.	Numărul actelor de naştere restabilite (inclusiv actele întocmite după expirarea termenului stabilit de lege)

 

Stabilirea paternităţii

6. Pentru protejarea copilului născut în afara căsătoriei este stabilită prezumţia paternităţii, potrivit căreia se consideră tată al copilului soţul mamei sau fostul ei soţ, în cazul cînd naşterea copilului a avut loc din părinţi căsătoriţi ori în timp de 300 zile din momentul desfacerii căsătoriei, declarării ei nule sau decesului soţului mamei copilului. Această prezumţie poate fi înlăturată la înregistrarea naşterii doar printr-o declaraţie comună a soţilor/foştilor soţi depusă personal organului care urmează să înregistreze naşterea respectivă. În cazul cînd mama este decedată, declarată decedată, incapabilă sau dispărută, ori nu i se cunoaşte locul aflării ei, precum şi în cazul decăderii ei din drepturi părinteşti – paternitatea se stabileşte în baza declaraţiei tatălui şi a acordului scris al autorităţii tutelare.

7. Pentru stabilirea paternităţii, în cazul naşterii copilului din părinţi necăsătoriţi, este stabilită şi modalitatea de depunere a declaraţiei comune a părinţilor privind stabilirea paternităţii. Această declaraţie poate fi depusă şi pînă la naşterea copilului (art. 47, alin. (7) al Codului familiei). Numărul de copii născuţi în afara căsătoriei variază în jur de 8000 anual. În anul 2006 cifra aceasta a ajuns la 8739.

8. Drepturile şi obligaţiile faţă de părinţi, dobîndite de copiii născuţi în căsătorie, precum şi de cei născuţi în afara căsătoriei, sunt egale. Sunt stabilite prevederi ce stipulează menţinerea acestor drepturi şi obligaţii chiar şi în cazul cînd căsătoria părinţilor a fost declarată nulă sau în caz de înregistrare a desfacerii căsătoriei sau dacă părinţii locuiesc sau nu separat (art. 58 alin. (1) al Codului familiei).

Numele copilului

9. În conformitate cu art. 55 din Codul familiei, copilul dobîndeşte numele de familie al părinţilor, iar prenumele este stabilit de către aceştia. Dacă părinţii au nume de familie diferite, copilului i se va da numele de familie al tatălui sau al mamei, pe baza înţelegerii dintre ei. Numele, astfel stabilit, se declară la serviciul de stare civilă, odată cu naşterea copilului. Dacă părinţii nu se învoiesc în acest sens, atunci decide autoritatea tutelară.

10. Pe baza cererii comune a părinţilor (sau a unuia dintre ei), oficiul de stare civilă poate schimba numele de familie şi/sau prenumele copilului care nu a atins vîrsta de 16 ani.

11. În caz de litigiu între părinţi, problema privind schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului este soluţionată de către oficiul de stare civilă, cu concursul autorităţii tutelare în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul copilul, ţinîndu-se cont în exclusivitate de interesele copilului.

12. Schimbarea numelui de familie al ambilor părinţi atrage după sine schimbarea numelui de familie al copilului, iar în cazul schimbării numelui de familie al unuia dintre părinţi, numele de familie al copilului poate fi schimbat în baza acordului comun al părinţilor. În lipsa unui acord, decide autoritatea tutelară.

13. După adopţie, copilul îşi poate păstra numele de familie şi prenumele. La cererea adoptatorilor, instanţa judecătorească poate schimba numele şi prenumele copilului adoptat, atribuindu-i numele de familie al adoptatorilor sau al unuia dintre ei, dacă aceştia poartă nume de familie diferite, iar prenumele poate fi ales de adoptatori.

14. Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului care a atins vîrsta de 10 ani se face, în toate cazurile, cu acordul acestuia (art. 56, Codul familiei).

Dreptul la cetăţenie

15. Temeiurile dobîndirii cetăţeniei Republicii Moldova sunt prevăzute în art. 10 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 02.06.2000. Cetăţenia Republicii Moldova se dobîndeşte prin:

a) naştere;

b) recunoaştere;

c) înfiere;

d) redobîndire;

e) naturalizare.

 

16. Cetăţenia Republicii Moldova poate fi dobîndită şi în temeiul acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

17. Pe baza naşterii este considerat cetăţean al Republicii Moldova copilul:

a) născut din părinţi, ambii sau unul dintre care, la momentul naşterii copilului, este cetăţean al Republicii Moldova;

b) născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinţi apatrizi;

c) născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinţi care au cetăţenia unui alt stat sau unul dintre care este apatrid, iar celălalt cetăţean străin.

18. Copilul găsit pe teritoriul Republicii Moldova este considerat cetăţean al ei, atîta timp cît nu este dovedit contrariul, pînă la atingerea vîrstei de 18 ani.

19. Referitor la alte aspecte ce ţin de dreptul la păstrarea identităţii a se vedea şi cap. III, paragrafele referitoare la nondiscriminare.