RUGГCIUNEA (pentru conducгtorii югrii) 


Мы поможем в написании ваших работ!



ЗНАЕТЕ ЛИ ВЫ?

RUGГCIUNEA (pentru conducгtorii югrii)



 

,, Pentru оmpгraюi (sг faceюi rugгciuni – n.n.) єi pentru toюi cari sunt оn dregгtorii – cum cг aceєtia erau necinstitori єi nelegiuiюi, iarгєi nu mai оncape vorbг: dar mai departe pune єi pricina rugгciunii, zicвnd: Cг acesta lucru bun єi primit оnaintea lui Dumnezeu, Mвntuitorul nostru, carele voieєte ca toюi oamenii sг se mвntuiascг єi sг vinг la cunoaєterea adevгrului (1 Tim. 2, 1-4).” (Comentariile sau Tвlcuirea Epistolei оntвi cгtre Corinteni, omilia XXXIII, pp. 353-354)

 

RUGГCIUNEA (de laudг)

 

„Lauda cea mai mare este mai cu seamг atunci cвnd Оl slгvim prin mii єi mii de guri. Fiecare om virtuos face pe toюi cei din jurul lui care оl vгd sг-L laude pe Stгpвnul sгu; iar lauda adusг de aceia aduce pricinuitorului laudei multг єi nespusг bunгvoinюг din partea Stгpвnului. Nu suntem, oare, cei mai fericiюi oameni cвnd nu numai cг slгvim noi cu limba noastrг pe bunul Dumnezeu, dar mai facem єi pe alюii sг-L laude din pricina noastrг? Puterea virtuюii este atвt de mare cг poate face ca sг fie lгudat de mii de guri Creatorul. Nimic nu este, iubite, la оnгlюimea vieюii virtuoase. De asta єi Domnul spunea: Aєa sг lumineze lumina voastrг оnaintea oamenilor ca sг vadг faptele voastre cele bune єi sг slгveascг pe Tatгl vostru cel din ceruri (Matei, 5, 16). Ai vгzut cг dupг cum ivirea luminii alungг оntunericul, tot aєa єi ivirea virtuюii alungг єi pгcatul, iar dupг izgonirea оntunericului rгtгcirii miєcг spre slavoslovie sufletele celor ce vгd, virtutea?” (Omilii la Facere, omilia XXVI, VI, оn col. PSB, vol. 21, p. 331)

RUGГCIUNEA (de mulюumire)

 

„Aєa obiєnuieєte Dumnezeu: de facem o faptг cвt de micг єi de neоnsemnatг, dar numai sг o facem, Dumnezeu ne dг daruri cu mare dгrnicie. Єi ca sг vezi cвt de covвrєitoare e nimicnicia noastrг omeneascг єi cвt de mare dгrnicia lui Dumnezeu, uitг-te la cele ce am sг-юi spun. Dacг am vrea sг-I dгm ceva lui Dumnezeu, ce-I putem da altceva mai mult decвt sг-I arгtгm prin cuvinte mulюumirea noastrг? Dumnezeu, оnsг, ne dг prin fapte darurile Sale! Єi poate fi, oare, egalat cuvвntul cu fapta? Fiind desгvвrєit, Stгpвnul nostru nu are nevoie de nimic de la noi decвt numai de cuvinte; єi cere ca noi sг-I mulюumim prin cuvinte; єi iarгєi, nu pentru cг are nevoie de aceastг mulюumire, ci ca sг ne оnveюe sг fim recunoscгtori єi sг-L cunoaєtem pe El, dгtгtorul bunгtгюilor. De aceea єi Pavel spunea оn epistola sa: Mulюumiюi (Col., 3, 15). Nimic nu cere Stгpвnul nostru de la noi decвt aceastг faptг. Sг nu fim nerecunoscгtori єi nici sг ne trвndгvim a mulюumi Stгpвnului cu cuvвntul, pentru binefacerile ce cu fapta ni le face nouг. Cвєtigul tot al nostru este. Dacг vom mulюumi lui Dumnezeu pentru bunгtгюile date, apoi оn afarг de alte bunгtгюi mai mari, pe care le vom cгpгta, vom dobвndi єi multг оndrгznire оnaintea lui Dumnezeu”. (Omilii la Facere, omilia XXVI, V, оn col. PSB, vol. 21, pp. 329-330)

 

„Dumnezeu ne face bine chiar fгrг sг єtim. Єi pentru aceste binefaceri trebuie sг-I mulюumim. Dumnezeu se оngrijeєte de mвntuirea noastrг; de aceea ne face multe binefaceri fгrг єtirea noastrг; ne scoate adeseori din primejdii єi ne dг alte daruri. Este izvor de bunгtate єi niciodatг nu-єi opreєte curgerile bunгtгюii Sale, care se revarsг asupra firii omeneєti. Dacг, deci, ne gвndim la toate acestea, dacг ne strгduim sг mulюumim Stгpвnului єi pentru binefacerile date єi sг-I fim mulюumitori єi pentru cele ce ni le va da, ca sг nu ne arгtгm nevrednici de binefacerile Lui, vom putea avea єi viaюг оmbunгtгюitг єi vom scгpa єi de cгderea оn pгcat. Pomenirea binefacerilor Lui ne va fi dascгl оndestulгtor pentru o vieюuire plinг de virtute. Pomenirea acestor binefaceri nu ne va lгsa sг cгdem vreodatг оn trвndгvie єi uitare, nici sг apucгm drumul pгcatului. Un suflet veghetor єi treaz оєi aratг recunoєtinюa faюг de Dumnezeu nu numai atunci cвnd totul оi merge din plin, ci єi cвnd se abat asupra lui оmprejurгri potrivnice. Єi atunci mulюumeєte la fel ca єi mai оnainte; schimbarea soartei nu-l slгbeєte, ci mai mult оl оntгreєte; gвndindu-se la nespusa purtare de grijг a lui Dumnezeu, este оncredinюat cг Dumnezeu, fiind bogat єi puternic, poate sг-єi arate purtarea Sa de grijг chiar оn оmprejurгrile potrivnice nouг єi chiar dacг noi nu suntem оn stare sг le оnюelegem bine.

Sг lгsгm, dar, toate treburile noastre оn grija lui Dumnezeu, оn aєa fel оncвt oricum ar fi оmprejurгrile din viaюa noastrг, noi sг facem un singur lucru, sг mulюumim pentru toate necontenit lui Dumnezeu. Cг de asta suntem оnzestraюi cu grai єi ne deosebim de cele necuvвntгtoare, ca sг оnгlюгm necontenit Creatorului universului laude, cвntгri єi necontenite slavoslovii. De aceea ne-a insuflat suflet єi ne-a dгruit limbг, pentru ca, avвnd vii оn minte binefacerile date de El, sг-I recunoaєtem stгpвnirea, sг ne arгtгm recunoscгtori єi sг-I оnгlюгm Stгpвnului mulюumiri dupг putere. Dacг oamenii, care sunt de aceeaєi fire cu noi, cer ca sг le mulюumim cвnd ne fac vreun bine, adeseori mic єi neоnsemnat, nu pentru cг au nevoie de recunoєtinюa noastrг, ci ca sг ajungг prin asta mai slгviюi, apoi cu mult mai mult trebuie sг mulюumim noi iubitorului de oameni Dumnezeu, Care vrea sг facem lucrul acesta numai єi numai spre folosul nostru. Cвnd mulюumim oamenilor pentru binefacerile ce ni le-au fгcut, mulюumirea noastrг оi face mai slгviюi, dar cвnd mulюumim lui Dumnezeu pentru binefacerile Lui, noi ajungem mai slгviюi. Dumnezeu nu vrea sг-I mulюumim pentru cг are nevoie de lauda noastrг, ci pentru ca sг avem noi cвєtig, pentru ca noi sг ajungem vrednici de єi mai mare ajutor.

– Dar dacг nu putem sг-I mulюumim dupг vrednicie?

– Cum am putea-o face, cвnd firea noastrг e atвt de slabг? Dar pentru ce vorbesc eu de firea omeneascг? Nici chiar puterile cele netrupeєti єi nevгzute, оncepгtoriile єi stгpвniile, heruvimii єi serafimii nu vor putea, mulюumindu-I, sг-I оnalюe doxologie dupг vrednicie. Totuєi este drept sг-I aducem lui Dumnezeu mulюumiri dupг putere, sг slгvim necontenit pe Stгpвnul nostru єi prin cuvinte de laudг єi prin viaюг curatг”. (Omilii la Facere, omilia XXVI, V-VI, оn col. PSB, vol. 21, pp. 330-331)

 

„Aєa e Dumnezeu! Cвnd vede cг suntem recunoscгtori pentru binefacerile primite, ne dг daruri єi mai bogate. Sг ne silim, dar, єi noi sг mulюumim dupг puterile Stгpвnului pentru bunгtгюile date pвnг acum, ca sг fim vrednici de altele єi mai mari! Sг nu uitгm niciodatг binefacerile fгcute nouг de Dumnezeu, ci sг le avem necontenit оn minte, ca mвnaюi de amintirea lor sг-I mulюumim pururi, chiar dacг sunt atвt de multe оncвt mintea noastrг nici nu poate socoti darurile fгcute de Dumnezeu nouг. Da, cine ar putea socoti binefacerile fгcute nouг pвnг acum, pe cele pe care ni le-a fгgгduit єi pe cele pe care le primim оn fiecare zi?” (Omilii la Facere, omilia XXVII, I, оn col. PSB, vol. 21, p. 332)

 

„Dacг am voi sг ne gвndim la aceste binefaceri, dacг am mulюumi pentru ele lui Dumnezeu dupг puterea noastrг, am putea atrage asupra noastrг єi mai mult bunгvoinюa Lui єi am putea face єi mai multe fapte de virtute” (Omilii la Facere, omilia XXVII, II, оn col. PSB, vol. 21, p. 334)

 

„Cвnd Dumnezeu este binecuvвntat de oameni єi I se aduc mulюumiri, atunci Dumnezeu revarsг mai din belєug binecuvвntarea Sa peste cei de care e binecuvвntat.” (Omilii la Facere, omilia XXIX, VII, оn col. PSB, vol. 21, p. 376)

 

„Nimic nu-i atвt de plгcut lui Dumnezeu ca sufletul plin de recunoєtinюг, ca sufletul care-I mulюumeєte Lui pentru toate. Dumnezeu ne face nouг tuturora mii єi mii de binefaceri, cu voia єi fгrг voia noastrг cu єtiinюa єi fгrг єtiinюa noastrг, єi El nu cere nimic altceva de la noi decвt sг-I mulюumim pentru ceea ce ne face, ca єi pentru aceasta sг ne dea оn schimb mare rгsplatг”. (Omilii la Facere, omilia LII, III, оn col. PSB, vol. 22, p. 188)

 

„Ar fi nechibzuit ca sг ne bucurгm оn fiecare zi de binefacerile Lui, dar sг nu-I mulюumim nici cu cuvвntul, mai ales cвnd єi aceastг mulюumire ne este tot nouг de folos. Nu Dumnezeu are nevoie de cele ale noastre, ci noi avem nevoie de toate cele ale Lui. Mulюumirea ce I-o dгm nu-I adaugг nimic; dar pe noi ne apropie mult de Dumnezeu. Dacг aducвndu-ne aminte de binefacerile primite de la oameni ni se aprinde єi mai mult dragostea de ei, cu mult mai mult dacг ne aducem aminte necontenit de binefacerile sгvвrєite de Dumnezeu asupra noastrг suntem mai rвvnitori оn оmplinirea poruncilor Lui. De aceea єi Pavel spunea: Fiюi mulюumitori! (Col., 3, 15). Cea mai bunг pazг a binefacerii este aducerea aminte de binefacere єi necontenita mulюumire pentru binefacere”. (Omilii la Matei, omilia XXV, III, оn col. PSB, vol. 23, p. 324)

 

„Sг-I mulюumim, deci, necontenit! Mulюumirea noastrг sг facг оnceputul cuvintelor єi faptelor noastre! Sг-I mulюumim nu numai pentru binefacerile fгcute nouг, ci єi pentru binefacerile fгcute de Dumnezeu altora. Fгcвnd aєa, vom putea stвrpi invidia, vom оntгri dragostea єi o vom face mai curatг. Nici nu poюi invidia pe aceia pentru care mulюumeєti Stгpвnului. Din pricina aceasta, cвnd jertfa cea оnfricoєгtoare stг оnainte, preotul ne porunceєte єi mulюumim pentru оntreaga lume, pentru cei ce au trгit оnainte de noi, pentru cei din viaюг, pentru cele ce au fost mai оnainte єi pentru cele ce vor fi dupг acestea. Mulюumirea aceasta ne dezlipeєte de pгmвnt, ne mutг оn cer єi ne face din oameni оngeri. Єi оngerii, stвnd оn cor, mulюumesc lui Dumnezeu pentru bunгtгюile date nouг, spunвnd: Slavг оntru cei de sus lui Dumnezeu єi pe pгmвnt pace єi оntre oameni bunгvoire (Luca 2, 14)”. (Omilii la Matei, omilia XXV, III, оn col. PSB, vol. 23, pp. 324-325)

 

„Sг mulюumim necontenit lui Dumnezeu єi pentru binefacerile date nouг єi pentru cele date semenilor noєtri, єi pentru cele mici єi pentru cele mari. Chiar dacг este mic darul, ajunge mare, pentru cг-i dat de Dumnezeu; dar, mai bine spus, nici un dar al lui Dumnezeu nu este mic, nu numai pentru cг e dat de Dumnezeu, dar єi pentru cг e aєa prin оnsгєi natura lui”. (Omilii la Matei, omilia XXV, IV, оn col. PSB, vol. 23, p. 325)

 

„Dar pentru cг de obicei omul nu mulюumeєte pentru binefacerile primite, de aceea оnsuєi Dumnezeu Se оngrijeєte de noi єi ne dг prilejuri sг-I mulюumim. Єi ceea ce a fгcut cu iudeii, amintindu-le de binefacerile date lor cu ajutorul locurilor, timpurilor єi sгrbгtorilor, o face єi acum; prin felul оn care se desfгєoarг jertfa cea fгrг de sвnge, ne aduce necontenit aminte de binefacerile revгrsate de Dumnezeu asupra noastrг. Nimeni nu s-a strгduit atвta sг ne facг vrednici, cu vazг єi recunoscгtori оn toate, ca Dumnezeu, Creatorul nostru. De aceea, de multe ori, ne face bine chiar fгrг voia noastrг; iar cele mai multe binefaceri ale Lui nici nu le єtim”. (Omilii la Matei, omilia XXV, IV, оn col. PSB, vol. 23, p. 325)

 

„Ce lucru mare ne cere Dumnezeu? Ne porunceєte sг-I mulюumim pentru marea Sa purtare de grijг. Sг ascultгm, dar, єi sг-I mulюumim pururea. Cг pe iudei nu i-a pierdut altceva decвt aceea cг n-au mulюumit lui Dumnezeu pentru binefacerile primite; aceasta, єi nu altceva, a adus peste ei acele multe єi repetate nenorociri; dar, mai bine spus, chiar оnainte de a veni peste ei nenorocirile, aceasta le-a stricat sufletul єi i-a pierdut. Nгdejdea celui nemulюumitor, spune Scriptura, este ca gheaюa de iarnг (Оnю. Sol., 16, 29). Dupг cum gerul iernii amorюeєte єi omoarг trupurile, tot aєa єi nemulюumirea pentru binefacerile primite amorюeєte єi omoarг sufletele. Aceasta vine din mвndrie єi din socotinюa cг suntem cineva. Omul smerit оnsг mulюumeєte lui Dumnezeu nu numai pentru binefacerile primite, ci chiar єi pentru aparentele necazuri єi nenorociri venite asupra lui; єi orice suferinюe ar avea nu socoteєte cг le suferг pe nedrept”. (Omilii la Matei, omilia XXV, IV, оn col. PSB, vol. 23, p. 326)

 

Mulюumesc Dumnezeului meu pururea pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu ce s-a dat vouг оntru Hristos Iisus, cг оntru toate v-aюi оmbogгюit оntru Dвnsul (I Cor., 1, 4-5).

Ceea ce face cu alюii, cвnd оi sfгtuieєte zicвnd: Оntru toate prin rugгciune cu mulюumitг cererilor voastre sг se cunoascг la Dumnezeu (Flp. 4, 6), tot aceea a fгcut єi cu sine, оnvгювndu-ne ca de aici sг оncepem vorba pururea, єi оnainte de toate sг mulюгmim lui Dumnezeu. Nimic nu este atвt de plгcut lui Dumnezeu, precвt a ne arгta mulюгmitori cгtre dвnsul, єi pentru noi оnєine, єi pentru alюii. Pentru aceea apostolul оn toate Epistolele sale o trece pe aceasta оnaintea tuturor, єi dacг оn celelalte Epistole a fгcut aєa, apoi aici cu atвt mai mult era nevoie sг o facг. Cel ce mulюгmeєte lui Dumnezeu, оi mulюгmeєte єi pentru cele ce pгtimeєte, єi оi mulюгmeєte єi pentru har; iar harul nu este nici datorie, nici platг єi nici rгsplatг. Dacг aceasta era nevoie sг o spunг peste tot locul, cu atвt mai mult era nevoie a o spune corintenilor, care se uitau cu gura cгscatг la cei ce tгiau єi dezbinau Biserica.

Dumnezeului meu. Din preaplinul stгrii sale sufleteєti, el rгpeєte єi-єi оnsuєeєte ceea ce este de obєte, obicei pe care оl aveau єi prorocii, pururea zicвnd: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu – cu care prilej оi оndeamnг єi pe dвnєii ca sг facг aєa. Cel ce grгieєte aєa, se desparte de cele toate omeneєti єi pгєeєte cгtre Acela pe care-l cheamг cu multг оnsufleюire. Aceasta o poate zice cu adevгrat numai cel ce se ridicг pururea de la cele pгmвnteєti spre cele cereєti, spre Dumnezeu, pe carele mai mult decвt toate оl voieєte, cгruia оi mulюгmeєte necontenit nu numai pentru harul dat lui, ci chiar єi pentru cel mai mic bine ce a avut dupг aceasta єi pentru care оi оnalюг tot aceeaєi laudг єi mulюгmire. Pentru aceea єi apostolul n-a zis simplu: Mulюumesc lui Dumnezeu, ci a mai adaos: pururea pentru voi, оnvгювndu-ne a cunoaєte pururea harul lui Dumnezeu єi nimгnui altuia a mulюгmi, fгrг numai lui Dumnezeu.

Pentru harul lui Dumnezeu. Ai vгzut cum el оi оndrepteazг peste tot locul? Unde este Harul, acolo nu sunt fapte, iar unde sunt fapte, acolo nu este har. Deci dacг este harul, zice, pentru ce cugetaюi lucruri mari? Pentru ce sunteюi оngвmfaюi? Ce s-a dat vouг, zice, єi prin cine s-a dat? Poate prin mine, sau printr-un alt apostol? Nicidecum, zice; ci prin Hristos Iisus, cгci, оntru Hristos Iisus aceea оnseamnг. Priveєte cum оn multe locuri acel оntru este pus оn loc de prin. Aєadar оntru nu este de mai micг оnsemnгtate decвt prin.

Cг оntru toate v-aюi оmbogгюit оntru Dвnsul. Iarгєi, prin cine v-aюi оmbogгюit? Оntru Dвnsul, zice, adicг printr-Оnsul. Єi nu zice simplu v-aюi оmbogгюit, ci єi оntru toate. Deci cвnd este єi bogгюie, єi a lui Dumnezeu bogгюie, єi оntru toate, єi prin Unul-Nгscut al sгu Fiu, apoi cugetг singur ce negrгitг comoarг.” (Comentariile sau Tвlcuirea Epistolei оntвi cгtre Corinteni, omilia II, pp. 14-15)

 

„... el, Apostolul Pavel, nu voieєte ca rugгciunile noastre sг fie numai de cerere, ci єi de mulюumire pentru toate cвte avem єi primim. Cгci cum va cere cineva cele viitoare dacг nu єtie a da mulюumire pentru cele deja cгpгtate?

Ci оntru toate, prin оnchinгciune єi prin rugг cu mulюumire (Flp., 4, 6), spune el. De aceea noi trebuie sг mulюumim pentru toate, chiar єi pentru cele ce par a fi batjocoritoare, fiindcг aceasta оnseamnг cu adevгrat a mulюumi. A mulюumi pentru lucrurile plгcute pe care le-ai primit este un lucru firesc; оnsг a-i mulюumi pentru scвrbele єi durerile pe care le оntвmpini оn calea vieюii, aceasta este fapta unui suflet recunoscгtor єi foarte devotat lui Dumnezeu, оn timp ce pe celelalte nu le cunoaєte. Deci astfel de rugгciuni trebuie sг-I aducem єi noi, pentru a fi cunoscute єi primite de El. Cгci El de toate are grijг pentru sufletul nostru, chiar dacг noi nu єtim. Єi chiar aceasta este dovada cea mai mare cг sunt spre folosul nostru: cг noi nu єtim.” (Omilii la Epistola cгtre Filipeni, omilia a XV-a, p. 254)

 

„Aceasta sг fie treaba voastrг, zice, ca оntru rugгciuni sг mulюumiюi lui Dumnezeu єi pentru cele vгzute, єi pentru cele nevгzute, єi pentru cele ce am fгcut bine, fie de voie, fie de nevoie, єi pentru Оmpгrгюia cerurilor єi pentru gheenг єi pentru necazuri єi pentru liniєtea ce o avem. Cгci acesta este obiceiul sfinюilor, a se ruga єi a mulюumi pentru binefacerile comune. Eu cunosc un bгrbat sfвnt care se ruga оn aєa fel. Nimic nu zicea, decвt acestea:

Mulюumesc Юie Doamne pentru binefacerile pe care din ziua оntвi єi pвnг astгzi le-ai fгcut cu noi nevrednicii. Оюi mulюumim pentru cele pe care le єtim єi pentru cele pe care nu le єtim, pentru cele arгtate єi pentru cele nearгtate, pentru cele cu fapta єi cu cuvantul, pentru cele de voie єi cele fгrг de voie єi pentru toate cele fгcute cu noi nevrednicii. Оюi mulюumim pentru necazuri єi pentru liniєte, pentru gheenг єi pentru pedeapsa de acolo, pentru Оmpгrгюia cerurilor. Te rugгm, pгzeєte sufletul nostru ca sг fie sfвnt, avвnd cugetul curat єi vrednic de dragostea Ta. Tu Care ne-ai iubit pe noi pвnг оntr-atвt, оncвt ai dat єi pe Fiul Tгu cel Unul Nгscut pentru noi.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei cгtre Coloseni, omilia X, p. 119)

 

 

„... cu atвt mai mult (trebuie sг mulюumim lui Dumnezeu – n.n.) pentru cele оntвmplate nouг оn ascuns, fie de voie, fie de nevoie, precum єi pentru cele ce ni se par a fi supгrгtoare, fiindcг Dumnezeu toate le lucreazг spre binele nostru.” (Tвlcuiri la Epistola оntвi cгtre Timotei, omilia a VI-a, p. 69)

 

„Nu numai dacг dobвndim cele ce cerem de la Dumnezeu, ci єi cвnd nu putem dobвndi cele ce cerem, tot sг-i mulюumim, cг de multe ori se оntвmplг cвnd nu dobвndim, cг este mai de folos nedobвndirea, pentru aceea nu se cade sг ne parг rгu cг nu ne-a dat, оn pripг, Dumnezeu. Cг єi mai оnainte pвnг a nu cere, oare n-ar putea Dumnezeu sг ne dea? Adevгrat, poate, dar aєteaptг ca sг aibг motiv de la noi, ca rugвndu-ne Lui cu dreptate, sг dobвndim dreapta Lui chivernisire. Deci de am dobвndi, de n-am dobвndi, se cade sг mulюumim, cг Dumnezeu cвnd nu vrea sг ne dea mai mult bine ne face, decвt dacг ne-ar fi dat. De vreme ce noi folosul nostru nu-l cunoaєtem cum оl cunoaєte El, cг Dumnezeu pururea iubeєte єi vrea sг-l tragг pe om spre El. Cг єi un tatг iubitor de fiu, din multe ce-i cere copilul lui, nu-i dг, nu doar cг nu vrea sг-i dea, ci fiindcг iubeєte rugгciunea de-a pururea a copilului lui.” (Din vol. Mгrgгritarele Sfвntului Ioan Gurг de Aur, pp. 151-152)

RUGГCIUNEA (de cerere)

 

„Aєa e totdeauna obiceiul lui Dumnezeu: sг оntreacг єi sг depгєeascг cererile noastre. Datornicul se rugase sг-l pгsuiascг єi-i fгgгduise cг-i va plгti toatг datoria; dar Cel Care cu bunгtatea Sa depгєeєte pгcatele noastre, milostivindu-se l-a slobozit єi i-a iertat lui toatг datoria. Ai vгzut ce-a cerut sluga єi cвt i-a dгruit Stгpвnul?” (Omilii la Facere, omilia XXVII, VI, оn col. PSB, vol. 21, p. 344)

 

„– Oare Dumnezeu nu poate sг-mi dea оnainte de a-I cere?

– Poate, dar aєteaptг ca noi sг-I dгm prilej, ca pe bunг dreptate sг fim vrednici de purtarea Sa de grijг. Sг stгruim, deci, оn rugгciune, fie de dobвndim ce cerem, fie de nu dobвndim. Sг-I mulюumim lui Dumnezeu nu numai cвnd dobвndim cererile, ci єi cвnd nu le dobвndim. A nu dobвndi ce cerem, cвnd Dumnezeu o vrea, nu-i mai puюin decвt a dobвndi. Nu єtim noi atвt ce ne este de folos, cвt єtie Dumnezeu. Deci se cuvine sг-I mulюumim fie de dobвndim ce cerem, fie de nu dobвndim. Єi pentru ce te minunezi dacг noi nu єtim ce ne este de folos? Pavel, omul acela atвt de mare єi de оnzestrat, care a fost оnvrednicit cu acele taine nespuse, nu єtia єi cerea ceea ce nu-i era de folos. Se vedea оnconjurat de necazuri єi de оncercгri nenumгrate єi se ruga sг scape de ele; єi s-a rugat nu o datг, nici de douг ori, ci de nenumгrate ori: De trei ori L-am rugat pe Domnul (II Cor., 12, 8), spune el. Cuvвntul de trei ori оnseamnг cг L-a rugat pe Dumnezeu de mai multe ori, dar n-a dobвndit ceea ce cerea. Sг vedem, оnsг, cum s-a purtat Pavel! S-a supгrat oare? S-a trвndгvit oare? I-a amorюit sufletul oare? Nu!

– Dar ce i-a spus Dumnezeu?

– Dumnezeu i-a spus: De ajuns оюi este harul Meu, cг puterea Mea оn slгbiciune se desгvвrєeєte (II Cor., 12, 9). Nu numai cг Dumnezeu nu l-a slobozit de necazurile ce-l apгsau, dar l-a lгsat sг le оndure mai departe.

– Bine! Dar de unde єtim cг Pavel nu s-a supгrat?

– Ascultг ce spune Pavel dupг ce a aflat cele hotгrвte de Dumnezeu: Deci cu mare plгcere mг voi lгuda cu slгbiciunile mele (II Cor., 12, 9). Nu numai cг nu caut, spune Pavel, sг scap de necazuri, dar cu єi mai multг bucurie mг voi lгuda cu ele!

Ai vгzut ce suflet оnюelept? Ai vгzut ce dor de Dumnezeu? Ascultг ce spune Pavel! Nu єtim cum trebuie sг ne rugгm (Rom., 8, 26). Nu-i cu putinюг, spune el, ca noi, care suntem oameni, sг le єtim bine pe toate! Se cuvine, deci, sг lгsгm aceasta pe seama Creatorului firii noastre єi sг primim cu bucurie єi cu multг plгcere pe acelea pe care le vrea El; sг nu ne uitгm la оnfгюiєarea celor ce ni se оntвmplг, ci la cele hotгrвte de Stгpвnul. Dumnezeu, єtiind mai bine decвt noi ce ne este de folos, єtie cum trebuie sг lucreze mвntuirea noastrг”. (Omilii la Facere, omilia XXX, V, оn col. PSB, vol. 21, pp. 390-391)

 

„Grija noastrг sг ne fie, deci, una singurг: sг stгruim necontenit оn rugгciune єi sг nu ne supгrгm dacг Dumnezeu оntвrzie cu оmplinirea cererilor noastre; dimpotrivг, sг arгtгm єi mai multг rгbdare. Dumnezeu nu amвnг оmplinirea cererilor ca sг ne refuze, ci o face pentru cг vrea sг ne оnveюe sг stгruim оn rugгciune, pentru cг vrea sг ne atragг necontenit la El. La fel face єi un tatг, care-єi iubeєte copiii; de multe ori nu оmplineєte cererea copilului lui, nu pentru cг nu vrea sг-i dea, ci pentru cг vrea sг-l aibг prin asta pe copil necontenit lвngг el.

Cunoscвnd, deci, acestea, niciodatг sг nu ne descurajгm, nici sг оncetгm a ne apropia de Dumnezeu pentru a ne ruga. Dacг pe judecгtorul cel crud єi fгrг de milг, care nici de Dumnezeu nu se temea, stгruinюa femeii l-a silit єi l-a fгcut sг o ajute (Luca, 18, 2-8), apoi cu mult mai mult noi, dacг am voi sг facem ce a fгcut femeia, vom оndupleca spre ajutorul nostru pe Stгpвnul nostru cel blвnd єi iubitor de oameni, pe Stгpвnul nostru cel milostiv, Care aleargг spre mвntuirea noastrг!” (Omilii la Facere, omilia XXX, VI, оn col. PSB, vol. 21, pp. 391-392)

 

„Sг nu pregetгm a ne ruga, dacг nu suntem ascultaюi оndatг. Poate cг Dumnezeu amвnг оmplinirea rugгciunilor noastre tocmai pentru cг vrea sг primim plata rгbdгrii єi pentru cг єtie timpul cвnd ne va fi de folos оmplinirea dorinюelor noastre. Nu ne cunoaєtem noi folosul nostru aєa de bine cвt ni-l cunoaєte Cel Care cunoaєte ascunsurile inimii fiecгruia. De aceea se cuvine sг nu cercetгm, sг nu iscodim cele fгcute de Dumnezeu, ci sг-I mulюumim…”. (Omilii la Facere, omilia XLIX, I, оn col. PSB, vol. 22, p. 168)

 

„Aєa obiєnuieєte Stгpвnul universului sг facг cu drepюii. Le fгgгduieєte dar nu le оmplineєte оndatг fгgгduinюele, ci оi deprinde mai оntвi pe drepюi cu rгbdarea єi cu ascultarea єi aєa le оmplineєte cu prisosinюг cele fгgгduite”. (Omilii la Facere, omilia LIV, IV, оn col. PSB, vol. 22, p. 209)

 

„…sг imitгm cu toюii pe dreptul Iacov! Noi cei din har sг imitгm pe cei de dinainte de lege! Sг nu cerem de la Stгpвn lucruri pгmвnteєti. De altfel nici Dumnezeu nu aєteaptг sг-I aducem noi aminte, ci chiar dacг nu-I cerem, ne dгruieєte cele de trebuinюг. Cг Dumnezeu rгsare soarele peste rгi єi buni єi plouг peste drepюi єi nedrepюi (Matei, 5, 45). Sг avem оncredere оn Cel Ce ne оndeamnг єi ne spune: Cгutaюi mai оntвi оmpгrгюia lui Dumnezeu єi toate acestea se vor adгuga vouг (Matei, 6, 33). Vezi cг este gata sг ni le dea pe acelea ca adaos? Nu cere, dar, оn primul loc pe acestea pe care ai sг le iei ca adaos, nici nu strica rвnduiala, ci sг cгutгm pe acelea, aєa cum ne-a poruncit Domnul оn rugгciunea domneascг, ne-a dat canoane єi hotare pвnг unde se cuvine sг mergem cu cererile noastre dupг cele pгmвnteєti єi ne-a poruncit sг rostim acele cuvinte, pline de multг filosofie: Pвinea noastrг cea de toate zilele dг-ne-o nouг astгzi (Matei, 6, 11), оn loc de: Hrana zilnicг. Aєa s-a rugat dreptul Iacov, fгrг sг fi auzit aceste cuvinte, єi a spus: Dacг-mi va da Domnul pвine sг mгnвnc єi hainг sг mг оmbrac. Sг nu cerem dar, de la Dumnezeu altceva din cele pгmвnteєti decвt hrana cea de toate zilele. Este nevrednic sг cerem de la un Stгpвn aєa de darnic, de la un Stгpвn Care are atвta bogгюie de putere, acelea care юin atвt cвt юine viaюa aceasta, acelea care se schimbг єi se prefac. Aєa sunt toate cele omeneєti, fie bogгюia, fie puterea, fie slava omeneascг! Dimpotrivг, sг cerem acelea ce dгinuiesc veєnic, acelea ce rгmвn, acelea care nu cunosc schimbare. Єtiindu-I bunгtatea Stгpвnului, nici sг nu-I vorbim de cele de aici, ci toatг rвvna noastrг sг o prefacem оn dor de cele din ceruri. Dacг El rгsare soarele Lui peste rгi єi buni єi plouг peste drepюi єi nedrepюi, apoi cu atвt mai mult nu va trece cu vederea pe cei care se depгrteazг de rгutate єi fug de nedreptate, ci-i va оnvrednici de marea Lui purtare de grijг єi-i va ajuta оn toate.

Cunoscвnd, dar, pe acestea, iubiюilor, sг nu punem la оndoialг fгgгduinюele lui Dumnezeu, nici sг facem fapte potrivnice poruncilor Lui”. (Omilii la Facere, omilia LIV, V, оn col. PSB, vol. 22, p. 211)

 

„Dacг nu ni se оmplinesc rugгciunile, sг stгruim sг ni se оmplineascг; dacг ni s-au оmplinit, sг stгruim tocmai pentru cг ni s-au оmplinit. Nici Dumnezeu nu vrea sг amвne datul, dar prin оntвrzierea datului meєteєugeєte stгruinюa оn rugгciune. De aceea єi amвnг оmplinirea cererilor, iar adesea chiar оngгduie sг vinг оncercгri, ca sг alergгm mereu la El; єi, alergвnd, sг stгruim оn rugгciune”. (Omilii la Matei, omilia X, VII, оn col. PSB, vol. 23, p. 129)

 

Cгutaюi оmpгrгюia cerurilor єi toate acestea se vor adгuga vouг.

N-a spus: se vor da vouг, ci: se vor adгuga vouг ca sг afli cг darurile date de Dumnezeu pe lumea aceasta sunt o nimica оn comparaюie cu mгreюia celor viitoare. De aceea ne єi porunceєte sг nu le cerem pe acestea cвnd ne rugгm, ci pe celelalte, fiind оncredinюaюi cг ni se vor adгuga єi acestea la celelalte. Cautг, dar, pe cele viitoare єi vei primi єi pe cele de acum! Nu cгuta pe cele vгzute, єi le vei dobвndi negreєit! Este nevrednic de tine sг te apropii de Stгpвn cu niєte cereri ca acestea! Te faci de rвs pe tine оnsuюi de-юi cheltuieєti toata rвvna cu dorul de cele trecгtoare, cвnd eєti dator ca toatг rвvna єi grija ta sг-юi fie pentru bunгtгюile cele nespuse.

- Cum? m-ar оntreba cineva. Nu ne-a poruncit Hristos sг cerem pвine?

- Da! Dar pвinea cea de toate zilele. Єi a mai adгugat: Dг-ne-o nouг astгzi (Matei 6, 11). Totaєa facem єi acum. Cг n-a spus Nu vг оngrijiюi, ci:

Nu vг оngrijiюi de ziua de mвine (Matei 6, 34).

Prin aceastг poruncг ne-a dat оn acelaєi timp єi libertatea єi ne-a alipit єi sufletul de cele mai de neapгratг trebuinюг. Tot acum ne porunceєte sг-I cerem lui Dumnezeu єi cele de neapгratг trebuinюг, nu pentru cг Dumnezeu are nevoie sг I le amintim, ci ca sг cunoaєtem cг orice faptг bunг ce sгvвrєim, o sгvвrєim cu ajutorul Lui єi ca sг ne obiєnuim sг I le cerem necontenit.

Ai vгzut cг єi prin aceste cuvinte Domnul ne-a оncredinюat cг vom primi negreєit єi bunгtгюile din lumea aceasta? Cel ce dг cele mai mari, cu atвt mai mult va da cele mai mici”. (Omilii la Matei, omilia XXI, III, оn col. PSB, vol. 23, p. 285)

 

„Єi totuєi Dumnezeu vrea sг fie rugat de noi; ba оncг оюi mai єi mulюumeєte cвnd Оl rogi. El e singurul datornic care-єi mulюumeєte cвnd Оi ceri єi-юi dг ceea ce nu I-ai оmprumutat. Dacг te vede cerвnd cu stгruinюг, оюi dг єi ce n-a luat de la tine; dar dacг te vede trвndav, amвnг єi El, nu pentru cг nu vrea sг dea, ci pentru cг-I place sг fie rugat de noi”. (Omilii la Matei, omilia XXI, V, оn col. PSB, vol. 23, p. 288)

 

„Sг nu spui: Sunt nevrednic! Nu mг rog! Єi cananeanca era nevrednicг! Sг nu spui: Am multe pгcate! Nu pot Sг-L rog cг e mвniat pe mine! Dumnezeu nu se uitг la nevrednicia ta, ci la sufletul tгu. Dacг vгduva a оnduplecat pe judecгtorul care de Dumnezeu nu se temea єi de oameni nu se ruєina, cu mult mai mult rugгciunea ta continuг va оndupleca pe bunul Dumnezeu. Sг te apropii de El chiar dacг nu-I eєti prieten, iar dacг-i ceri cele ce n-ai dreptul, chiar dacг ai risipit toatг averea pгrinteascг єi de multг vreme nu te-ai mai arгtat оn faюa Lui (Luca 15, 11-32), chiar dacг eєti fгrг de cinste, chiar dacг eєti оn urma tuturor, chiar dacг e mвniat єi supгrat pe tine! Aratг-I cг vrei sг I te rogi єi sг te reоntorci la El; vei primi totul єi vei stinge оndatг єi mвnia єi osвnda.

......................................... - Dar iatг, mг rog єi n-am nici un cвєtig.

- Da, pentru cг nu te rogi cum se rugau aceia, aєa cum se ruga cananeanca de pildг (Matei 15, 22-28), ca prietenul care s-a dus la prietenul sгu la miezul nopюii (Luca 11, 5-8), ca vгduva care supгra necurmat pe judecгtor, (Luca 18, 2-8) ca fiul care a risipit toatг averea tatгlui sгu (Luca 15, 11-32). Dacг te-ai ruga ca ei, ai cгpгta оndatг.

- Este Tatг!

- Chiar dacг S-a mвniat?

- Оєi iubeєte copilul! Un singur lucru cautг Dumnezeu: nu sг te pedepseascг pentru insulte, ci sг te vadг cг te pocгieєti, cг te rogi!”. (Omilii la Matei, omilia XXII, V, оn col. PSB, vol. 23, pp. 289-290)

 

„Sг ne apropiem de Dumnezeu cu timp єi fгrг timp; dar, mai bine spus, niciodatг nu te apropii fгrг timp; fгrг timp este cвnd nu te apropii de El mereu. Totdeauna este cu timp sг ceri de la Cel Ce doreєte sг-юi dea. Dupг cum niciodatг nu-i fгrг timp sг respiri, tot aєa nu-i fгrг timp sг ceri de la Dumnezeu; sг nu ceri este fгrг timp. Єi dupг cum avem totdeauna trebuinюг de respiraюie, tot aєa avem totdeauna trebuinюг de ajutorul Lui. Dacг vrem, оl atragem cu uєurinюг lвngг noi. Profetul, vrвnd sг ne arate cг Dumnezeu este totdeauna gata sг ne facг bine, spune: Gata ca zorile оl vom gгsi (Osea 6, 3). Ori de cвte ori ne apropiem de El, Оl vedem cг aєteaptг cererile noastre. Iar dacг nu scoatem nimic din izvorul cel pururea curgгtor al binefacerilor Sale, a noastrг e оntreaga vina. Оnvinuirea aceasta o aducea єi iudeilor, spunвndu-le: Iar mila Mea ca norul cel de dimineaюг єi ca roua din zori se trece (Osea 6, 4). Cu alte cuvinte Dumnezeu spune aєa: V-am dat toate bunгtгюile Mele! Dar voi, prin marea voastrг rгutate, aюi pus stavilг nespusei Mele dгrnicii, aєa precum cгldura soarelui risipeєte єi norul cel de dimineaюг єi roua cea din zori. Єi acesta-i iarгєi un semn al purtгrii Sale de grijг. Cвnd vede cг suntem nevrednici de binefacerile Lui, nu ne mai face bine, ca sг nu ajungem trвndavi. Dacг, оnsг, ne schimbгm puюin, atвt cвt sг recunoaєtem cг am pгcгtuit, оєi revarsг peste noi binefacerile Sale cu mai multг bogгюie decвt izvoarele apele lor єi ne scaldг cu darurile Sale cu mai multг dгrnicie decвt scaldг marea югrmurile sale. Cu cвt primim mai mult cu atвt se bucurг mai mult. Aceasta оl face sг dea єi mai mult. Cг Dumnezeu socoteєte mвntuirea noastrг propria Sa bogгюie єi o dг din belєug celor ce o cer. Acest lucru l-a arгtat Pavel prin cuvintele: Оmbogгюeєte pe toюi cei ce-L cheamг (Rom., 10, 12). Se mвnie atunci cвnd nu-I cerem; ne оntoarce spatele atunci cвnd nu-l rugгm. Pentru asta a sгrгcit, ca sг оmbogгюeascг (II Cor., 8, 9); pentru asta a suferit patimile, ca sг ne оndemne sг-I cerem.

Sг nu ne pierdem, dar, nгdejdea, ci, pentru cг avem atвtea prilejuri єi atвt de bune nгdejdi, chiar dacг am pгcгtui оn fiecare zi, sг ne apropiem de el, rugвndu-L, implorвndu-L, cerвndu-I iertare de pгcate. Aєa vom pune capгt pгcatelor, vom pune pe fugг pe diavol, vom atrage asupra noastrг iubirea de oameni a lui Dumnezeu єi vom dobвndi bunгtгюile ce vor sг fie”. (Omilii la Matei, omilia XXII, VI, оn col. PSB, vol. 23, p. 290)

 

„Oamenilor le pari plicticos єi supгrгtor dacг le ceri necontenit; pe Dumnezeu оl superi mai mult cвnd nu-I ceri necontenit. Dacг stгrui оn cererea ta, se poate sг nu primeєti оndatг, dar negreєit primeєti. De aceea a оnchis uєa, ca sг tefacг sг baюi; de aceea nu-юi face оndatг pe voie, ca sг ceri. Nu оnceta, deci, de a cere єi vei primi negreєit!”. (Omilii la Matei, omilia XXIII, IV, оn col. PSB, vol. 23, p. 298)

 

Care este omul acela dintre voi, de la care de va cere fiul sгu pвine, оi va da piatrг? Deci dacг nu primeєti, nu primeєti pentru cг ai cerut piatrг. Chiar dacг eєti fiu, nu-i de ajuns atвta ca sг primeєti, ci tocmai faptul cг eєti fiu te оmpiedicг sг primeєti. Nu cere, deci, nimic lumesc, ci pe cele duhovniceєti єi negreєit vei primi! Ca єi Solomon, pentru cг a cerut ce trebuia sг cearг, iatг cг a primit оndatг! (II Regi 3, 5-14). Douг lucruri trebuie sг оndeplineascг cel ce se roagг: unul, sг cearг cu stгruinюг; altul, sг cearг ce trebuie. Pentru cг єi voi, ne spune Domnul, deєi sunteюi pгrinюi, aєteptaюi ca fiii voєtri sг vг cearг; de vг cer ceva nefolositor, nu le daюi; dupг cum dacг vг cer ceva folositor, le faceюi voia єi le daюi.

Gвndindu-te єi tu la acestea, nu te depгrta pвnг nu primeєti; nu pleca, pвnг nu gгseєti; nu-юi potoli rвvna, pвnг nu se deschide uєa! Dacг te apropii de Dumnezeu cu acest gвnd єi spui: N-am sг plec pвnг nu iau, vei lua negreєit, dacг ceri acele lucruri pe care se cade sг le dea єi Cel rugat єi care оюi sunt de folos єi юie, celui ce ceri.

- Ce sг cer?

- Cere cele duhovniceєti! Iartг pe cei ce юi-au greєit єi aєa vino sг ceri iertare! Оnalюг mвini sfinte, fгrг mвnie єi fгrг єovгire (I Tim., 2, 8).

Dacг cerem astfel, vom primi. (…)

- Ce sг fac dacг cer cele duhovniceєti єi nu le capгt?

- Negreєit, pentru cг sau n-ai bгtut cu stгruinюг sau ai fost nevrednic sг primeєti sau ai plecat оndatг”. (Omilii la Matei, omilia XXIII, IV, оn col. PSB, vol. 23, p. 299)

 

„Niciodatг sг nu-юi treacг prin minte sг ceri bogгюie de la Dumnezeu”. (Omilii la Matei, omilia XXIV, III, оn col. PSB, vol. 23, p. 315)

 

„Dumnezeu stг totdeauna єi aєteaptг, doar - doar оl va chema una din slugile Sale; єi niciodatг nu-Єi оntoarce urechea dacг оl cheamг cum trebuie. De aceea ne spune: оncг grгind tu, nu aєtept sг termini єi оndatг te ascult ”. (Omilii la Matei, omilia LII, V, оn col. PSB, vol. 23, p. 630)

 

„- Pentru ce atunci nu dobвndesc tot ce cer?

- Pentru cг multe sunt pricinile care fac sг nu dobвndeascг ce cer; sau cer de multe ori cele ce nu le sunt de folos. Єi pentru ce te minunezi cг se оntвmplг aceasta unora, cвnd єi Pavel a pгюit la fel cвnd a auzit: Destul оюi este harul Meu! Cг puterea Mea оn slгbiciune se desгvвrєeєte (II Cor., 12, 9);sau sunt nevrednici cei ce cer єi nu aduc lui Dumnezeu єi din partea lor ceea ce sunt datori sг aducг; pentru cг Hristos vrea ca aceia care cer sг fie ca apostolii; de aceea a єi spus: dintre voi, adicг virtuoєi, cu o viaюг оngereascг; sau se roagг оmpotriva duєmanilor lor, cerвnd lui Dumnezeu sг-i rгzbune єi sг-i pedepseascг pe duєmani; iar aceasta nu-i оngгduit, cг spune Domnul: rugaюi-vг pentru duєmanii voєtri (Matei 5, 44);sau cer milг de la Dumnezeu, deєi pгcгtuiesc єi nu se pocгiesc; єi e cu neputinюг ca aceєtia sг primeascг, nu numai dacг se roagг ei, dar chiar dacг s-ar ruga pentru ei alюii care au mare оndrгznire оnaintea lui Dumnezeu; de pildг s-a rugat єi Ieremia pentru Iudei, dar a auzit: Nu te ruga pentru poporul acesta, cг nu te voi asculta (Ier., 11, 14). Dacг ai toate acestea, adicг dacг ceri cele de folos, dacг aduci lui Dumnezeu єi tu din partea ta ceea ce eєti dator sг aduci, dacг ai o viaюг apostolicг, dacг ai dragoste de aproapele єi trгieєti cu el оn bunг оnюelegere, roagг-te єi vei dobвndi ce ceri, cг iubitor de oameni e Stгpвnul”. (Omilii la Matei, omilia LX, II, оn col. PSB, vol. 23, p. 701)

 

„Sг nu-I cerem nimic pгmвntesc, ci iertare de pгcate!” (Omilii la Matei, omilia XIV, III, оn col. PSB, vol. 23, p. 169)

 

„... sг-L rugгm sг ne оntгreascг slгbгnogitul nostru suflet; єi, lгsвnd la o parte toate cele trupeєti, sг-I vorbim numai de cele duhovniceєti. Iar dacг le vrei neapгrat єi pe cele trupeєti, оngrijeєte-te de ele dupг cele duhovniceєti.” (Omilii la Matei, omilia XIV, III, оn col. PSB, vol. 23, p. 170)

 

„De aceea оюi poruncesc sг nu le ceri (pe cele pгmвnteєti – n.n.), cum spune Domnul, nu pentru ca sг nu le primeєti, ci ca sг le primeєti din belєug, sг le primeєti оntr-un chip cuvenit юie, sг le primeєti оnsoюite de un cвєtig potrivit юie. Оюi poruncesc sг nu ceri hranг, bгuturг єi оmbrгcгminte, pentru ca nu cumva оngrijindu-te de ele єi risipindu-te оn atвtea єi atвtea griji sг ajungi nevrednic єi de aceste daruri pгmвnteєti єi de darurile cele duhovniceєti, sг te chinui оn zadar єi sг pierzi tocmai ceea ce ceri!” (Omilii la Matei, omilia XXII, III, оn col. PSB, vol. 23, pp. 285-286)

 

„Rugвnd (Pavel – n. n.) de trei ori pe Domnul, nu numai cг nu a primit ceea ce a cerut, ci оncг din contrг neprimind, el a mulюumit cu totul pentru acest refuz de a fi ascultat, cгci оn toate оntreprinderile sale el avea оnaintea ochilor numai pe Dumnezeu. Aici, оnsг, a primit ceea ce a cerut nu chiar atunci, ci mai tвrziu, єi totuєi nu s-a neliniєtit. Acestea le zic ca noi sг nu ne tulburгm dacг nu suntem ascultaюi оn rugгciunile noastre, sau suntem ascultaюi mai tвrziu. Fiindcг nu suntem noi mai buni decвt Pavel, care оn ambele оmprejurгri оєi mгrturisea recunoєtinюa. Єi cu drept cuvвnt. Fiindcг, o datг ce s-a dat pe sine оn mвna celui ce guverneazг totul, єi cu atвta supunere, ca єi lutul оn mвna olarului, el fгcea ceea ce-i poruncea Dumnezeu.” (Omilii la Epistola cгtre Romani a Sfвntului Apostol Pavel, omilia II, p. 33)

 

„Dumnezeu pentru aceea ne-a orвnduit rugгciunea, ca sг nu cerem de la El nimic pгmвntesc, nimic omenesc.” (Tвlcuiri la Epistola оntвi cгtre Timotei, omilia a VI-a, p. 72)

 

Єi cum voi putea crede cг mi se va оndeplini cererea?, zici tu. Dacг tu nu ceri de la El alte lucruri afarг de cele cu care eєti gata a te mulюumi; dacг nu vei cere nimic nedemn de Оmpгratul a toate; nimic din cele pгmвnteєti; ci toate cele duhovniceєti; dacг te vei apropia fгrг mвnie; dacг ai mвinile curate єi neоntinate. Mвinile curate єi neоntinate sunt acelea ce fac milostenie. Dacг оn felul acesta te apropii, nu mai оncape nici o оndoialг cг юi se va оndeplini cererea: Dacг voi, rгi fiind, єtiюi sг daюi daruri bune fiilor voєtri, cu cвt mai mult Tatгl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El (Matei 7, 11) Prin expresia cu cвt mai mult, el оnюelege a nu cerceta cineva оn amгnunt sau a nu avea оndoialг.” (Tвlcuiri la Epistola оntвi cгtre Timotei, omilia a VIII-a, p. 87)

 

„Fг-юi mai оntвi datornic pe Dumnezeu, єi dupг aceea cere єi tu; оmprumutг-L, єi dupг aceea cere, ca sг iei оnapoi оmprumutul cu procente. Dumnezeu o voieєte aceasta єi nu se dг оn lгturi. Dacг tu ceri оmpreunг cu milostenia, vei dobвndi; dacг vei cere, zic, astfel, vei primi єi procente.” (Comentariile sau explicarea Epistolei a doua cгtre Timotei, omilia I, pp. 16-17)

 

Rugгciunile tale єi milosteniile tale s-au suit оntru pomenire оnaintea lui Dumnezeu (Fp., 10, 4). Ai vгzut conlegare eminentг? Ai vгzut cum rugгciunile sunt unite cu milosteniile? Atunci suntem auziюi, cвnd єi noi auzim pe sгracii ce se apropie.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei cгtre Evrei, omilia XI, p. 171)

 

„Dacг noi chiar єi avocaюilor єi judecгtorilor pгmвnteєti numai le povestim afacerile noastre, dar nu le prescriem chipul cum trebuie sг ne apere, ci trebuie sг lгsгm aceasta lor, apoi cu cвt mai vвrtos trebuie sг facem noi aceasta cu Dumnezeu? Dacг te-ai jeluit lui pentru afacerea ta єi i-ai spus suferinюa ta, nu-i prescrie lui cum trebuie sг te ajute, el єtie mai bine ce юi-e de folos. Unui doctor nu-i ordonг bolnavii ce doctorii sг оntrebuinюeze el, ci se dedau оn cura lui, oricвt de neplгcutг li s-ar pгrea ea lor. Tocmai aєa єi cei ce se aflг pe corabie, nu prescriu cгpitanului cum trebuie sг юinг cвrma єi sг conducг corabia, ci rгmвn la locurile lor єi se lasг la dibгcia lui, nu numai cвnd vвntul este favorabil, ci єi оn primejdia cea mai mare. Numai lui Dumnezeu, care totuєi mai bine єtie, ce este bine єi folositor pentru noi, numai Lui nu voiesc a se оncredinюa oamenii cei nepricepuюi, ci оi prescriu ce trebuie El sг le dea.” (Cuvвnt la 26 Decembrie, a doua zi de Crгciun, оn vol. Predici la duminici єi sгrbгtori…, p. 233)

 

„Nu pregeta a te ruga, nici nu cere cu trвndгvealг iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Dumnezeu nu-юi оntoarce spatele de-L rogi cu stгruinюг, ci-юi iartг pгcatele єi-юi оndeplineєte cererea. De-юi оmplineєte cererea, cвnd Оl rogi, continuг sг-i mulюumeєti, rugвndu-te! De nu юi-o оmplineєte, stгruie, rugвndu-te, ca sг юi se оmplineascг. Sг nu spui: M-am rugat mult єi nu mi-a dat ce I-am cerut! Єi asta, de multe ori, se оntвmplг оn folosul tгu. Dumnezeu єtie cг eєti trвndav єi nepгsгtor; єtie cг dacг юi se оmplineєte cererea pleci єi nu I te mai rogi; te amвnг, tocmai pentru cг єtie cг ai nevoie sг vorbeєti mai des cu El єi sг zгboveєti la rugгciune. Dacг atunci cвnd eєti оn atвta nevoie єi ai atвta trebuinюг, te trвndгveєti єi nu stгrui оn rugгciune, ce ai face dacг n-ai avea nevoie de nimic? Deci єi Dumnezeu face asta tot pentru folosul tгu: vrea sг nu te depгrteze de rugгciune. Continuг dar sг te rogi єi nu te trвndгvi! Multe poate sгvвrєi, iubitule, rugгciunea!” (Omiliile despre pocгinюг, omilia a treia, p. 56)

 

„Sг alergгm totdeauna la Dumnezeu, Care vrea єi poate sг ne scape de necazuri єi nenorociri. Cвnd e vorba sг rugгm pe oameni, trebuie neapгrat sг dгm mai оntвi ochii cu portarii lor, sг rugгm pe favoriюii єi pe linguєitorii lor, sг batem cale lungг, dar cвnd e vorba sг rugгm pe Dumnezeu, nimic din toate acestea; pe Dumnezeu Оl rugгm fгrг mijlocitori, fгrг bani; el ne ascultг rugгmintea fгrг cheltuieli. E de-ajuns numai sг strigгm din inimг єi sг vгrsгm lacrimi, ca sг intrгm оndatг la Dumnezeu єi sг-L atragem spre milг. Cвnd rugгm pe un om, de multe ori ne temem ca nu cumva sг fie de faюг un duєman sau unul dintre potrivnicii noєtri, sг audг cererea noastrг єi sг оnfгюiєeze spusele noastre altfel єi sг strice dreptatea. Cвnd оnsг rogi pe Dumnezeu nu poюi bгnui nimic din acestea.” (Omiliile despre pocгinюг, omilia a patra, pp. 72-73)

 

„Sг nu ne rugгm de ochii lumii, nici оmpotriva duєmanilor noєtri єi nici sг-L оnvгюгm pe Dumnezeu cum sг ne ajute. Dacг apгrгtorilor єi avocaюilor le spunem numai pricina pentru care ne judecгm єi lгsгm pe seama lor chipul apгrгrii, sг rвnduiascг ei lucrurile noastre cum vor, apoi cu mult mai mult trebuie sг facem asta cu Dumnezeu. I-ai spus Lui pricina ta? I-ai spus ce ai pгюit? Nu-i mai spune cum sг te ajute! Dumnezeu єtie bine folosul tгu. Sunt mulюi oameni care pun оn rugгciunile lor mii de cereri, spunвnd: Doamne, dг-mi sгnгtate trupului, оndoieєte-mi averile, pedepseєte pe duєmanul meu!, cereri pline de multг nesocotinюг. Trebuie sг laєi la o parte toate aceste cereri єi sг te rogi lui Dumnezeu aєa cum s-a rugat vameєul: Dumnezeule, milostiv fi mie, pгcгtosului!, єi Dumnezeu єtie cum sг te ajute. Cгutaюi, spune Domnul, mai оntвi оmpгrгюia lui Dumnezeu єi toate acestea se vor adгuga vouг. Aєadar, iubiюilor, aєa sг filosofгm: sг ne rugгm cu durere оn suflet єi cu smerenie, bгtвndu-ne pieptul ca єi vameєul єi vom dobвndi ceea ce cerem; dar dacг ne rugгm plini de mвnie єi de furie, Dumnezeu se va scвrbi de noi єi ne va urо.” (Omiliile despre pocгinюг, omilia a patra, pp. 73-74)

 

,,Оn aceasta stг mai cu seamг puterea lui Dumnezeu, cг El gгseєte ieєire acolo unde noi nu gгsim ieєire.” (Despre necazuri єi biruirea tristeюii (I). Cгtre Staghirie, ascetul care era chinuit de demon. Cuvвnt de sfгtuire, оn vol. Despre mгrginita putere a diavolului. Despre cгinюг…, p. 138)

 

,,Nu se poate, nu se poate sг nu li se оmplineascг rugгciunea celor care cer de la Dumnezeu cuminюenie, dreptate, blвndeюe, bunгtate! Cereюi, spune Domnul, єi vi se va da; cгutaюi, єi veюi afla; bateюi, єi vi se va deschide! Cг tot cel ce cere primeєte, cel ce cautг gгseєte єi celui ce bate i se va deschide (Matei 7, 7-8).” (Despre rugгciune, cuvвntul I, оn vol. Omilii la sгracul Lazгr. Despre soartг єi Providenюг…, p. 206)

 

,,Nu оndrгzneєti? Dar tocmai de aceea poюi оndrгzni, pentru cг юi-e sufletul оncгrcat de pгcate. Cea mai mare оndrгznire este sг socoюi cг nu ai оndrгznire, dupг cum cea mai mare neruєinare este sг te socoteєti drept оnaintea lui Dumnezeu.” (Cuvвnt la pilda celui ce datora zece mii de talanюi, оn vol. Omilii la sгracul Lazгr. Despre soartг єi Providenюг…, p.236)

 

,,Pentru cг mulюi suntem nedesгvвrєiюi, aplecaюi mai mult spre cele lumeєti єi оncвntaюi de gвnduri iubitoare de plгceri lumeєti, єi nu ne facem cererile cum trebuie, de aceea Stгpвnul cel obєtesc ne-a оnvгюat cum sг ne rugгm, zicвnd: Cвnd vг rugaюi, nu grгiюi multe ca pгgвnii, cг lor li se pare cг оn multa lor vorbгrie vor fi auziюi (Matei 6, 7). A numit vorbгrie multг flecгreala care are multe cuvinte, dar e lipsitг de orice folos. Domnul, oprind multa vorbгrie ne dг a оnюelege cг nu trebuie sг cerem оn rugгciunile noastre cele trecгtoare єi pieritoare; sг nu cerem frumuseюe trupului, care se veєtejeєte devreme, se macinг de boalг єi se nimiceєte de moarte.” (Cuvвnt despre vieюuirea dupг Dumnezeu, оn vol. Omilii la sгracul Lazгr. Despre soartг єi Providenюг…, p.263)

 

,,Dar numai lui Dumnezeu, Celui ce cunoaєte bine de tot folosul tuturor, nu vor sг I se supunг cei ce nu judecг bine, ce-I cer cele vгtгmгtoare ca єi cum ar fi folositoare; fac la fel cu un bolnav care l-ar ruga pe doctor sг-i dea nu doctoriile care sг-l scape de boalг, ci pe acelea care hrгnesc materia, mama bolii. Dar doctorul nu se va pleca rugгminюii bolnavului; ci, chiar de l-ar vedea lгcrimвnd єi plвngвnd, urmeazг mai bine rвnduiala meseriei lui decвt sг se supunг lacrimilor bolnavului. Iar noi nu numim neоnduplecarea doctorului neomenie, ci iubire de oameni. Cг dacг ar asculta de bolnav єi i-ar face pe plac, s-ar purta cu el ca un duєman; оmpotrivindu-i-se lui єi luptвnd cu voia lui, se poartг cu el cu milг єi iubire de oameni. Tot aєa єi Doctorul sufletelor noastre nu vrea sг dea celor care cer cele ce sunt spre vгtгmarea lor. Nici pгrinюii care-єi iubesc copiii nu fac gustul copiilor prea cruzi care cer cuюite sau cгrbuni aprinєi; cг єtiu bine cг i-ar vгtгma de le-ar face gustul.” (Cuvвnt despre vieюuirea dupг Dumnezeu, оn vol. Omilii la sгracul Lazгr. Despre soartг єi Providenюг…, pp. 264-265)

 

„Rugгciunea este un lucru foarte bun atunci cвnd se face cu gвnd curat, adicг atunci cвnd оi mulюumim lui Dumnezeu nu numai pentru cг ne dг, dar єi pentru cг nu ne dг ceea ce Оi cerem, pentru cг єi binele єi rгul sunt spre folosul nostru. Aєadar, chiar єi atunci cвnd nu primim, primim prin faptul cг n-am primit ceea ce nu este bine pentru noi. Existг cazuri оn care neоmplinirea unei cereri este mai folositoare. Єi atunci, ceea ce socotim cг este un eєec e de fapt o izbвndг.

De aceea, sг nu ne оntristгm cвnd Dumnezeu оntвrzie sг ne оmplineascг rugгciunile. Sг nu ne pierdem rгbdarea. Oare nu are prea bunul Dumnezeu puterea sг ne dea ceea ce cerem, chiar оnainte ca noi sг formulгm cererea? Fireєte cг are putere, dar aєteaptг de la noi un pretext sг ne ajute cu dreaptг socotinюг. De aceea, prin rugгciunea noastrг, sг-I oferim lui Dumnezeu pretext sг ne ajute єi sг aєteptгm cu credinюг єi nгdejde ca El sг ne dгruiascг bunгtatea Sa cu оnюelepciune. Ne-a dat ceea ce am cerut? Atunci sг-I mulюumim. Nu ne-a dat? Sг-I mulюumim єi оn acest caz, pentru cг noi nu cunoaєtem, ca El, ce este bine pentru noi.

Trebuie sг mai spunem, cг de multe ori, Dumnezeu nu refuzг o anumitг cerere, ci doar оntвrzie оmplinirea ei. De ce? Pentru cг folosindu-Se de lipirea inimii noastre de acea dorinюг, ne trage mai aproape de El. De multe ori, pгrinюii nu оmplinesc dorinюele copiilor lor, dar nu pentru cг nu i-ar iubi, ci pentru a-i юine aproape de ei.

Cu alte cuvinte, rugгciunea noastrг este eficientг dacг:

- suntem vrednici sг primim ceea ce cerem;

- cererea noastrг este potrivitг cu voia lui Dumnezeu;

- ne rugгm neоncetat;

- alergгm mereu la Dumnezeu;

- cerem ceea ce este de folos pentru noi.

Nici chiar drepюii care se roagг lui Dumnezeu nu sunt ascultaюi dacг nu trebuie sг fie ascultaюi. Cine este mai drept decвt Apostolul Pavel? Єi totuєi, pentru cг a cerut ceva ce nu оi era de folos, nu a fost ascultat. De trei ori am rugat pe Domnul, scrie acesta. Iar rгspunsul lui Dumnezeu a fost: Оюi este de ajuns harul Meu (2 Cor., 12; 8-9). Oare Moise nu era drept? Ajunge! De acum sг nu-Mi mai grгieєti de aceasta!, i-a rгspuns lui Domnul (Deut., 3, 26) atunci cвnd оi cerea sг intre оn Pгmвntul Fгgгduinюei.

Dincolo de aceasta, mai existг un lucru care face ca rugгciunea noastrг sг fie zadarnicг, єi anume lipsa pocгinюei. Ne rugгm, dar de la pгcat nu ne оnfrвnгm.” (Din vol. Problemele vieюii, pp. 186-187)

 

„Dar dacг abia ne rugгm, оntвrzie оmplinirea cererii noastre, nu pentru cг ne-ar dispreюui, ci pentru cг, aєa cum am mai spus, amвnвndu-ne, ne юine aproape de El.

Aєadar, dacг cererea юi-a fost оmplinitг, mulюumeєte-I lui Dumnezeu. Dacг nu юi-a fost оmplinitг, nu te оndepгrta de El, ca sг fii auzit.” (Din vol. Problemele vieюii, p. 188)

 

„Nu оnceta sг te rogi pвnг ce nu primeєti ceea ce doreєti, sau mai degrabг, nici cвnd primeєti rгspuns la cererea ta sг nu оncetezi sг te rogi. Оnainte sг primeєti rгspuns, sг te rogi, iar dupг aceea, sг mulюumeєti.” (Din vol. Problemele vieюii, p. 189)

 

„De ce nu primim de la El ceea ce cerem? Vг mai spun оncг o datг: pentru cг, de obicei, Оi cerem lucruri vгtгmгtoare pentru noi, crezвnd cг sunt bune єi cг ne sunt de folos. Nu єtii, tu, omule, care юi-e interesul. Dar Cel Care єtie nu оюi ascultг rugгciunea pentru cг are mai multг grijг decвt tine de mвntuirea ta. Pгrinюii, uneori. nu dau copiilor lor ceea ce ei le cer, nu pentru cг nu-i iubesc, ci pentru cг-i iubesc foarte mult. Cu atвt mai mult la fel va proceda єi Dumnezeu, Care ne iubeєte mult mai mult decвt pгrinюii noєtri єi єtie mai bine decвt oricine ce este spre binele nostru.

De aceea, atunci cвnd te osteneєti rugвndu-te, iar Dumnezeu nu te ascultг, sг nu te plвngi. Pe de altг parte, adu-юi aminte de cвte ori nu ai auzit pe cвte un sгrac cerвndu-юi ajutor, єi nu 1-ai bгgat оn seamг. Tu ai fгcut aєa din neоnduplecarea inimii tale, pe cвnd Dumnezeu face din iubire de oameni. Tu nu vrei sг fii judecat, deєi din pricina neоnduplecгrii inimii nu ai ascultat cererea semenului tгu. Atunci de ce-L judeci pe Dumnezeu, Care din iubire de oameni nu te ascultг?” (Din vol. Problemele vieюii, pp. 190-191)

 

„Ori de vom dobвndi cele cerute ori de nu, sг petrecem оn rugгciune єi sг mulюumim nu numai cвnd dobвndim, ci єi cвnd nu. Cг a nu dobвndi ceea ce cerem, cвnd nu voieєte Dumnezeu, nu este mai prejos decвt a dobвndi, fiindcг noi nu єtim aєa de bine cele ce ne folosesc precum єtie El. De aceea ori de dobвndim, ori de nu, suntem datori sг mulюumim.

Єi ce te miri cвnd оюi spun cг noi nu єtim cele ce ne sunt de folos? Pavel cel atвt de mare, care s-a оnvrednicit de darurile cele negrгite, nici el nu єtia, cгci cerea cele care nu-i foloseau. Pentru cг vгzвndu-se оnconjurat de nevoie єi de ispitele cele dese, s-a rugat sг se izbгveascг de ele, єi nu o datг sau de douг ori, ci de multe ori, cгci zice: De trei ori am rugat pe Domnul (Cor., 12, 8), iar cuvintele de trei ori оnseamnг de multe ori, dar n-a dobвndit cererea. Єi sг vedem dar ce a pгtimit. Oare s-a scвrbit? Oare s-a fгcut mai trвndav? Nicidecum. Dar ce zice? Zice rгspunsul pe care l-a primit: оюi este de ajuns harul Meu, cгci puterea Mea se desгvвrєeєte оn slгbiciune. Єi nu numai cг nu l-a izbгvit de cele оntristгcioase care-l asupreau, ci l-a lгsat sг petreacг оn ele. Aєa este, dar de unde se aratг cг nu s-a scвrbit? De acolo cг Pavel оnvгювndu-se cele ce plac Stгpвnului, a zis: Deci foarte bucuros mг voi lгuda mai ales оntru slгbiciunile mele. Єi nu numai cг nu mai cer sг mг izbгvesc de ele, ci mai ales cu multг bucurie mг voi lгuda cu ele. Ai vгzut suflet mulюumitor? Ai vгzut dragoste cгtre Dumnezeu?” (Cuvвnt la cuvвntul ce zice: <<Єi era tot pгmвntul o gurг єi o limbг tuturor>> (Fac 10, 1), оn vol. Din ospгюul stгpвnului, pp. 179-180)

 

„Oameni fiind nu este cu putinюг sг le єtim pe toate cu de-amгnuntul, ci trebuie sг le lгsгm la purtarea de grijг a Ziditorului nostru. Єi pe cele pe care le va voi El, sг le primim cu bucurie multг, necгutвnd la cele ce se оntвmplг, ci la faptul cг ele sunt dorite de Stгpвnul, Care єtie cum trebuie sг iconomiseascг mвntuirea noastrг, ca Cel ce єtie mult mai bine decвt noi cele ce ne sunt de folos.

Deci nouг ni se cere un singur lucru, sг petrecem totdeauna оn rugгciuni, netulburвndu-ne pentru оntвrzierea rгspunsului, єi sг arгtгm multг оndelungatг rгbdare. Cгci nu ne оmplineєte cererile degrabг, nu lepгdвndu-le pe ele, ci vвneazг stгruinюa noastrг, vrвnd sг ne tragг la El totdeauna. Pentru cг єi un pгrinte iubitor de fii, deєi rugat de multe ori de fiul sгu nu se pleacг la rugгmintea lui, nu pentru cг nu vrea sг-i dea, ci voieєte sг-i vadг stгruinюa lui.

Єtiind toate acestea, niciodatг sг nu ne deznгdгjduim, nici sг ne lepгdгm a ne apropia de El prin rugгciuni. Cгci dacг pe judecгtorul cel aspru, care nici de Dumnezeu nu se temea, stгruirea femeii l-a silit єi l-a оnduplecat s-o apere єi s-o ajute, cu mult mai mult noi, de vom voi sг urmгm acelei femei, vom оndupleca spre apгrarea єi ajutorul nostru pe Stгpвnul nostru cel blвnd, iubitor de oameni єi milostiv, Care aleargг spre mвntuirea noastrг.” (Cuvвnt la cuvвntul ce zice: <<Єi era tot pгmвntul o gurг єi o limbг tuturor>> (Fac 10, 1), оn vol. Din ospгюul stгpвnului, pp. 180-181)

 

„De ai mintea curatг de patimile cele necuvioase, chiar de eєti оn tвrg, оn casг, pe drum, sau la judecatг, pe mare, sau la case de oaspeюi, оn prгvгlie, sau ori unde vei fi, vei putea dobвndi cererea, chemвnd pe Dumnezeu.” (Cuvвnt la cuvвntul ce zice: <<Єi era tot pгmвntul o gurг єi o limbг tuturor>> (Fac 10, 1), оn vol. Din ospгюul stгpвnului, p. 184)

 

„Cine aduce aminte unui pгrinte de fiul sгu єi-l roagг sг poarte grijг de el?, sau unui meєteєugar ori artist sг nu lase sг cadг lucrul sгu? La oameni vг mulюumiюi ca dovadг a purtгrii de grijг cu firea єi meєteєugul, dar credeюi cг am nevoie de cineva sг mг cheme sг-mi ajut copiii єi lucrurile mele? A spus оnsг acestea nu ca oamenii sг nu-l mai cheme, ci ca sг poatг єtii cг Dumnezeu face cele ale Sale оnainte de a fi chemat, dar vrea sг fie chemat fiindcг єtie cг de aici vine un mare cвєtig celor ce-L cheamг.” (Scrisori din exil, Cгtre cei ce se scandalizeazг de fгrгdelegile єi persecuюiile comise єi despre Pronia lui Dumnezeu, VI, 20-21, оn vol. Scrisori din exil. Cгtre Olimpiada єi cei rгmaєi credincioєi. Despre deprimare, suferinюг єi Providenюг…, p. 278)

 

,,De acest fel sunt rugгciunile bгrbaюilor adevгraюi. Mai оnainte de a se оmplini, ei sunt оncredinюaюi cг Dumnezeu le acordг cele cerute.” (Laudг lui Maxim єi despre ce fel de soюie trebuie sг ne luгm, оn vol. Cateheze maritale, p. 59)

 

„Cei ce vor sг-i asculte Dumnezeu cвnd se roagг, trebuie оntвi sг fie vrednici darului aceluia pe care-l cer, iar nu nevrednici. A doua, sг se roage dupг legile lui Dumnezeu. A treia, sг se roage pururea єi adesea єi оn toatг vremea. A patra, sг nu cearг vreun lucru putred єi pгmвntesc. A cincea, cвnd cere sг nu fie numai pentru folosul lui, ci pentru toюi fraюii ortodocєi creєtini; єi dacг se roagг aєa, cu aceste cinci cereri, i se ascultг rugгciunea, iar de cere оn alt fel nu i se ascultг, mгcar de ar fi єi drept cel ce cere. Cг cine a fost altul mai sfвnt єi mai drept decвt Pavel? Iar cг n-a cerut cele de folos, nu l-a ascultat Dumnezeu, pentru aceasta zice singur: Pentru aceasta de trei ori m-am rugat lui Dumnezeu єi mi-a zis: <<Ajunge-юi darul Meu>>; adicг, ajunge-юi darul ce юi-am dat de eєti tare єi rabzi toate supгrгrile, cг puterea Mea оn neputinюг se desгvвrєeєte. La fel єi Moise, care era mai drept decвt proorocii; nici pe el nu l-a ascultat Dumnezeu cвnd se ruga sг aducг pe poporul evreilor оn Ierusalim, cг nu era de folos. La fel nu ascultг Dumnezeu nici pe cel ce stг оn pгcate єi se roagг sг-l asculte. Pentru aceasta оi zicea Dumnezeu proorocului Ieremia: Nu te ruga pentru poporul evreilor, cг nu te voi asculta! Єi iarгєi nu ne ascultг Dumnezeu cвnd Оl rugгm sг facг rгu vrгjmaєilor noєtri, atunci cu adevгrat nu ne ascultг, ci оncг Se mвnie pe noi cг-L rugгm sг fie єi El vrгjmaє vrгjmaєilor noєtri.” (Din vol. Mгrgгritarele Sfвntului Ioan Gurг de Aur, p. 152)

 

„Tu singur nu cunoєti ce-юi este de folos, cг de multe ori ceri de la Dumnezeu cele ce-юi sunt de stricгciunea sufletului tгu, iar Dumnezeu care grijeєte mai mult de mвntuirea sufletului tгu, nu se uitг la cererea ta, ci mai оnainte pвnг a nu cere tu cunoaєte ce-юi este de folos.” (Din vol. Mгrgгritarele Sfвntului Ioan Gurг de Aur, p. 153)

 

„Iar cвnd osteneєti rugвndu-te єi cerвnd, nu te ascultг Dumnezeu, adu-юi aminte єi tu de cвte ori n-au auzit pe cel sгrac cвnd te ruga sг-l ajuюi єi nici pвinile uscate nu i le-ai dat, pentru multг nemilostivirea єi neomenia ta. Iar Dumnezeu pentru iubirea de oameni te ascultг єi pe tine cel nemilostiv dacг te faci milostiv.” (Din vol. Mгrgгritarele Sfвntului Ioan Gurг de Aur, p. 153)

 

„Dumnezeu nu оnceteazг sг ne trateze ca mama cea mai gingaєг єi cea mai avidг de iubirea cu care-єi trateazг fiul sгu. Cel mai adesea El ne atrage la El prin binefaceri fгrг numгr, semne multiple ale gingгєiei Sale. Єi cвnd El pare surd la rugгciunile noastre єi pare cг ne юine departe de inima Sa, El nu are alt scop decвt de a face mai stгruitor єi mai rapid elanul inimii noastre spre El. Cu cвt mai mult se lasг o mamг rugatг, cu atвt mai mult savureazг insistenюele fiului sгu; єi Dumnezeu ne face adesea sг vгrsгm lacrimi, aceasta pentru a ne face sг cгdem оn braюele Sale єi la inima Sa…” (Din vol. Bogгюiile oratorice, p. 38)

 

„Ai fost auzit? Mul­юumeєte pentru cг ai fost auzit! N-ai fost auzit? Stгruie оn rugгciune ca sг fii auzit. Dacг Dumnezeu amвnг uneori datul, apoi n-o face pentru cг te urгєte, nici pentru cг оi eєti neplгcut, ci pentru cг vrea, prin amвnatul datului, sг te aibг mereu lвngг El, aєa cum fac єi pгrinюii care-єi iubesc copiii: aceєtia, ca sг оi poatг юine mereu lвngг ei pe copii



Поделиться:


Последнее изменение этой страницы: 2017-01-26; просмотров: 90; Нарушение авторского права страницы; Мы поможем в написании вашей работы!

infopedia.su Все материалы представленные на сайте исключительно с целью ознакомления читателями и не преследуют коммерческих целей или нарушение авторских прав. Обратная связь - 3.21.104.109 (0.234 с.)