CURCUBEUL (- legгmвntul lui Dumnezeu cu oamenii) 


Мы поможем в написании ваших работ!



ЗНАЕТЕ ЛИ ВЫ?

CURCUBEUL (- legгmвntul lui Dumnezeu cu oamenii)



„Ai primit, оi spune Dumnezeu lui Noe, semnul pe care L-am dat оntre mine єi tot trupul, care este pe pгmвnt. Sг nu юi se mai turbure, dar, mintea, nici sг юi se mai оnvгlmгєeascг gвndurile ci sг ai bune nгdejdi, uitвndu-te la semnul acesta! Semnul acesta sг mвngвie pe toюi cei ce vor veni dupг tine; vederea semnului sг le dea оncredere, cг un potop ca acela nu va mai cuprinde lumea. Da, oamenii vor continua sг facг pгcate mai departe, dar Eu voi оmplini ce-am fгgгduit єi nu mг voi mai mвnia aєa de tare pe toюi cei din lume.

Aюi vгzut ce covвrєitoare bunгtate? Aюi vгzut ce mare pogorгmвnt? Aюi vгzut ce оntinsг purtare de grijг? Aюi vгzut ce darnicг fгgгduinюг? Nu єi-a оntins binefacerea Lui pвnг la douг, trei sau zece generaюii, ci a fгgгduit sг o оntindг cвt va юine lumea ca sг ne оnюelepюim din douг; єi din aceea cг oamenii dinainte de potop au primit o pedeapsг atвt de mare, din pricina mulюimii pгcatelor lor єi din aceea cг noi am fost оnvredniciюi de o astfel de fгgгduinюг, din pricina nespusei Lui iubiri de oameni.” (Omilii la Facere, omilia XXVIII, III, оn col. PSB, vol. 21, p. 355)

 

Acesta este semnul legгmвntului pe care оl fac оntre Mine єi tine єi cu tot sufletul viu, care este cu voi оn generaюii veєnice (Fac., 9, 12).

Ai vгzut cг a dat vieюuitoarelor un semn, care se va оntinde generaюii de generaюii? Semnul n-a fost dat numai pentru cei ce vieюuiau pe vremea aceea, ci semnul acesta este neоntrerupt єi юine cвt va юine lumea.

– Dar care-i semnul acesta?

Pun curcubeul Meu оn nori єi va fi semnul legгmвntului оntre Mine єi pгmвnt (Fac., 9, 13).

Iatг, spune Dumnezeu, pe lвngг fгgгduinюa cu cuvвntul, dau єi acest semn, curcubeul adicг – despre care unii spun cг оl fac razele soarelui strгbгtвnd norii. Dacг nu юi-i de ajuns cuvвntul Meu, spune mai departe Dumnezeu, iatг cг оюi dau єi un semn cг n-am sг mai aduc pe pгmвnt o astfel de pedeapsг. Privind semnul acesta, veюi scгpa de orice teamг ”. (Omilii la Facere, omilia XXVIII, II, оn col. PSB, vol. 21, p. 353)

CUVВNTUL (pentru orice cuvвnt deєert vom da seamг оn ziua judecгюii[179])

 

Dar vг zic vouг cг pentru orice cuvвnt deєert, pe care оl vor rosti oamenii, vor da seamг оn ziua judecгюii (Matei, 12, 36).

Prin cuvвnt deєert se оnюelege cuvвntul care nu corespunde faptelor: minciuna, calomnia. Unii tвlcuitori spun cг prin cuvвnt deєert se оnюelege un cuvвnt grгit fгrг rost, de pildг cuvintele care dau naєtere la rвs nesгbuit sau cuvintele de ruєine, neruєinate єi nepotrivite.

Cг din cuvintele tale te vei оndrepta єi din cuvintele tale te vei osвndi (Matei, 12, 37).

Ai vгzut cг tribunalul nu e aspru? Cг pedepsele sunt uєoare? Judecгtorul nu-юi va hotгrо osвnda оntemeiat pe cuvintele pe care altul le-a spus despre tine, ci pe cuvintele pe care tu оnsuюi le-ai grгit. Iar aceasta este cea mai desгvвrєitг dreptate. Tu eєti stгpвn єi sг le spui єi sг nu le spui.

Aєadar, nu trebuie sг se neliniєteascг єi sг tremure cei vorbiюi de rгu, ci cei care vorbesc de rгu. Nu sunt siliюi sг se dezvinovгюeascг cei vorbiюi de rгu de cuvintele rele pe care le-au auzit, ci cei care vorbesc de rгu, pentru cuvintele pe care le-au vorbit. Pe aceєtia оi ameninюг toatг primejdia”. (Omilii la Matei, omilia XLII, II, оn col. PSB, vol. 23, p. 502)

CUVВNTUL (єi fapta)

 

„... nu numai auzirea, dar chiar єi оnvгюгtura nu va putea adгuga ceva celui ce оnvaюг, dacг nu єi face ceea ce zice; єi nu numai cг nu adaugг, ci оi va aduce єi o mai mare pedeapsг.” (Omilii la Epistola cгtre Romani a Sfвntului Apostol Pavel, omilia VI, p. 87)

 

,,Cel ce оnvaюг pe alюii cele ale filosofiei trebuie ca mai оntвi sг se оnveюe pe sine оnsuєi, єi atunci va fi plгcut celor ce-l ascultг.” (Comentariile sau Tвlcuirea Epistolei оntвi cгtre Corinteni, omilia IV, p. 41)

 

,,Cugeюi lucruri mari, zice, pentru grгirea frumoasг sau pentru limbuюia ta? Dacг lupta єi timpul sunt ale ritorilor, poate cг cugeюi bine, dar dacг sunt ale apostolilor cari propovгduiesc adevгrul єi-l adeveresc cu semne єi minuni, atunci pentru ce te trufeєti pentru niєte lucruri care nu оnseamnг nimic єi care nu pot ajuta cu nimic la cele de aici? Cгci, оn adevгr, ce paradг de vorbe ar putea ajuta la оnvierea unui mort, sau la alungarea vreunui demon, sau la altг minune de felul acestora?” (Comentariile sau Tвlcuirea Epistolei оntвi cгtre Corinteni, omilia XIV, p. 142)

 

,,Cвnd cineva оnvaюг pe alюii єi cu cuvвntul, єi cu fapta, acela este mai mare decвt toюi.” (Comentariile sau Tвlcuirea Epistolei оntвi cгtre Corinteni, omilia XXXII, p. 333)

 

„Юeseюi оmpreunг cu curгюenia оnvгюгturilor єi оnюelepciunea vieюuirii”. (Cuvвntгri оmpotriva anomeilor, cuv. XII, оn vol. Cuvвntгri оmpotriva anomeilor. Cгtre iudei, p. 193)

CUVВNTUL (єi viaюa)

 

„Viaюa voastrг sг fie pe mгsura оnvгюгturilor, iar оnvгюгturile sг predice viaюa, cгci credinюa fгrг fapte este moartг (Iacov, 2, 26), iar faptele fгrг credinюг sunt tot moarte. De avem оnvгюгturi sгnгtoase, dar viaюa ticгloasг, de nici un folos nu ne sunt оnvгюгturile; єi iarгєi, dacг avem viaюг curatг, dar єchiopгtгm оn ce priveєte оnvгюгturile, nici aєa nu avem vreun cвєtig. De aceea trebuie ca din amвndouг pгrюile sг оntгrim aceastг zidire duhovniceascг. Tot cel ce aude aceste cuvinte ale Mele,spune Hristos, єi le face pe ele, se va asemгna bгrbatului оnюelept (Matei, 7, 24). Vezi, dar, cг Hristos vrea ca noi sг nu auzim numai, ci sг єi facem єi sг ne arгtгm prin fapte ascultarea”. (Omilii la Facere, omilia II, V, оn col. PSB, vol. 21, pp. 44-45)

 

„Fiecare din voi, iubiюilor, dacг voieєte, poate sг fie dascгl, dacг nu al altuia, cel puюin al sгu. De aceea mai оntвi оnvaюг-te pe tine оnsuюi. Dacг vei оnvгюa toate cвte a poruncit (Domnul – n.n.), prin aceasta vei cвєtiga mulюi imitatori. Dupг cum lumвnarea cвnd este aprinsг poate sг aprindг mii de mii de lumвnгri, iar cвnd este stinsг, nici sie-єi nu poate sг-єi procure luminг, єi nici pe altele nu le poate sг le aprindг, tot aєa este єi cu viaюa curatг; dacг lumina din noi este strгlucitoare, atunci vom putea face mii de discipoli єi de dascгli, cгci noi stгm оn faюa lor ca un arhetip, ca un model demn de imitat, adicг pildг vie de fapte bune. Niciodatг nu vor putea folosi pe auditori atвt de mult cuvintele noastre, pe cвt le vor folosi viaюa noastrг cea neprihгnitг.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei II cгtre Tesaloniceni, omilia V, оn vol. Comentariile sau Explicarea Epistolei cгtre Coloseni, I єi II Tesaloniceni, p. 340)

 



Поделиться:


Последнее изменение этой страницы: 2017-01-26; просмотров: 148; Нарушение авторского права страницы; Мы поможем в написании вашей работы!

infopedia.su Все материалы представленные на сайте исключительно с целью ознакомления читателями и не преследуют коммерческих целей или нарушение авторских прав. Обратная связь - 18.188.40.207 (0.005 с.)