DUMNEZEU (iubirea lui Dumnezeu pentru noi) 


Мы поможем в написании ваших работ!



ЗНАЕТЕ ЛИ ВЫ?

DUMNEZEU (iubirea lui Dumnezeu pentru noi)



 

„Se cuvine, dar, sг cunoєti covвrєitoarea iubire de oameni a Stгpвnului tuturor, pe care a arгtat-o neamului nostru! A оntins cerul, a aєternut pгmвntul, a creat tгria, ca un zid despгrюitor оntre ape; a poruncit apoi sг se adune apele; apele le-a numit mгri, iar uscatul, pгmвnt; a оmpodobit pгmвntul cu seminюe єi cu celelalte ierburi; a trecut apoi la crearea celor doi mari luminгtori єi a feluritelor stele, ca sг оmpodobeascг cu ele cerul; a adus apoi la fiinюг din ape vieюuitoare оnsufleюite єi pгsгrile zburгtoare pe pгmвnt sub tгria cerului. A оmplinit astfel numгrul celor cinci zile. Єi pentru cг trebuia sг fie create din pгmвnt animale, a poruncit Dumnezeu sг fie aduse єi acestea la fiinюг; unele pentru hrana noastrг, altele bune sг ne slujeascг; au mai fost create єi fiarele єi tвrвtoarele. Deci, dupг ce a оmpodobit totul, dupг ce a pus оn toate cele vгzute cuvenita rвnduialг єi frumuseюe, dupг ce a pregгtit masг scumpг plinг cu fel de fel de mвncгruri, оmbelєugatг єi bogatг, dupг ce a оnfrumuseюat оn fel єi chip cele de sus єi cele de jos, єi a fгcut, ca sг spun aєa, palat оmpгrгtesc, strгlucitor peste tot, ei bine atunci a creat pe cel ce avea sг se bucure de toate aceste frumuseюi. I-a dat stгpвnire peste toate cele vгzute єi aratг cu cвt este mai de preю decвt toate cele ce fuseserг create cel ce avea sг fie plгsmuit, de vreme ce porunceєte ca toate cele fгcute sг fie sub stгpвnirea єi conducerea lui”. (Omilii la Facere, omilia VII, VI, оn col. PSB, vol. 21, pp. 94-95)

 

„Vг rog, dar, sг nu trвndгvim, ci fiecare din voi sг se gвndeascг оn fiece clipг, de e cu putinюг, nu numai la binefacerea ce a fгcut-o Dumnezeu cu tot neamul omenesc, ci єi la binefacerile fгcute cu fiecare din noi; nu numai la cele mгrturisite єi єtiute de toюi, ci єi la cele personale єi tгinuite celorlalюi oameni. Aєa vei putea mulюumi necontenit Stгpвnului. Aceasta-i cea mai mare jertfг, cea mai desгvвrєitг ofrandг; aceasta ne este pricinг de оndrгznire оnaintea lui Dumnezeu. Єi cum? Am sг vг spun eu! Cel care frгmвntг necontenit оn mintea lui aceste gвnduri, cel care-єi cunoaєte bine nimicnicia sa, cel care se gвndeєte la nespusa єi covвrєitoarea iubire de oameni a lui Dumnezeu, Care rвnduieєte viaюa noastrг nu dupг cum meritг pгcatele noastre, ci dupг bunгtatea Lui, ei bine, un om ca acesta оєi pleacг gвndirea, оєi zdrobeєte cugetul, оєi micєoreazг toatг mвndria єi оngвmfarea, оnvaюг sг fie smerit, sг dispreюuiascг slava acestei vieюi, sг-єi rвdг de toate cele vгzute, sг se gвndeascг la bunгtгюile cele viitoare, la viaюa cea veєnicг єi fгrг sfвrєit. Un om cu un astfel de suflet aduce lui Dumnezeu jertfг adevгratг єi bine plгcutг, dupг cum spune profetul: Jertfa lui Dumnezeu duh umilit; inimг оnfrвntг єi smeritг, Dumnezeu nu va urgisi (Ps., 50, 18). Pe slugile cele cu judecatг sгnгtoasг nu-i оndreaptг atвt pedepsele єi osвndele, cвt binefacerile єi conєtiinюa cг nu sunt pedepsiюi dupг cвt meritг pentru pгcatele lor”. (Omilii la Facere, omilia IX, V, оn col. PSB, vol. 21, pp. 112-113)

 

„Dacг ai vrea sг priveєti cu judecatг єi cu cap pe toate care se sгvвrєesc dupг felul lor оn fiecare zi de Creatorul universului spre binele nostru, vei gгsi adвnc de iubire de oameni. Care gвnd sau care minte va putea sг atingг bunгtatea lui nespusг, pe care o aratг neamului omenesc, rгsгrind soarele peste rгi єi buni, plouвnd peste drepюi єi nedrepюi єi dгruind єi cealaltг оndestulare?” (Omilii la Facere, omilia X, VII, оn col. PSB, vol. 21, p. 125)

 

„Mare єi nespusг este iubirea de oameni a Stгpвnului universului faюг de neamul omenesc! De mult pogorгmвnt s-a folosit pentru mвntuirea noastrг, de multг cinste a оnvrednicit aceastг fiinюг, adicг pe om, arгtвnd єi cu fapta єi cu cuvвntul cг de om poartг de grijг mai mult decвt de toate cele ce se vгd.” (Omilii la Facere, omilia XIII, I, оn col. PSB, vol. 21, p. 148)

 

„Cвnd mг gвndesc la felul de viaюг pe care Dumnezeu l-a dгruit omului, fгcвndu-i atвt de bogate binefaceri; cвnd mг gвndesc mai оntвi cг, оnainte de facerea lui, Dumnezeu a adus la fiinюг pentru el toatг podoaba zidirii, cг l-a fгcut mai tвrziu sг se bucure de toate cele vгzute; cвnd mг gвndesc apoi cг Dumnezeu a poruncit sг se facг raiul, pentru cг a voit ca omul sг locuiascг оn el, cг l-a despгrюit de animalele necuvвntгtoare, cг i-a dat putere asupra tuturor єi i-a poruncit sг le punг nume tuturor, aєa cum pune nume un stгpвn robilor єi supuєilor, cвnd mг gвndesc, apoi, cг Adam singur avea nevoie de un ajutor de aceeaєi fiinюг cu el, ca sг-i юie tovгrгєie, єi cг Dumnezeu nici asta n-a lгsat-o la o parte, ci a fгcut-o pe femeie оn chipul оn care a voit єi i-a оncredinюat-o lui єi cг odatг cu toate acestea i-a dгruit єi vrednicia profeюiei; cвnd mг gвndesc, apoi, cг dupг aceste nespuse binefaceri i-a dгruit єi binele cel mai mare din toate, anume cг l-a scгpat de toate grijile trupului, cг l-a fгcut sг nu aibг nevoie nici de haine, nici de vreo altг trebuinюг, ci cг a voit, dupг cum spuneam mai оnainte, ca omul sг trгiascг pe pгmвnt ca оnger pгmвntean; deci, cвnd mг gвndesc la toate acestea, mг minunez de iubirea de oameni a Stгpвnului faюг de neamul nostru, de trвndгvia omului єi de invidia diavolului, cг nu suferea vicleanul demon sг vadг pe om cг duce viaюг оngereascг оn trup omenesc”. (Omilii la Facere, omilia XV, IV, оn col. PSB, vol. 21, p. 173)

 

„Fiecare din faptele sгvвrєite de Stгpвnul nostru obєtesc este temei de iubire de oameni єi fiecare fel de pedeapsг este plin de multг bunгtate”. (Omilii la Facere, omilia XVIII, III, оn col. PSB, vol. 21, p. 212)

 

„Pavel spune: Trгiesc prin credinюa Fiului lui Dumnezeu, Care m-a iubit pe mine єi S-a dat pe Sine pentru mine. Uitг-te cвt e de covвrєitoare recunoєtinюa lui!

- Ce spui, fericite Pavel? Puюin mai оnainte spuneai: Care n-a cruюat pe Fiul Lui, ci L-a dat pentru noi toюi (Rom., 8, 32), iar acum spui: Care m-a iubit pe mine. Faci din binefacerea, care cuprinde toatг lumea, o binefacere personalг!

- Da, rгspunse Pavel. Chiar dacг jertfa a fost adusг de El pentru tot neamul omenesc, totuєi din pricina dragostei ce-I port, socot cг jertfa a fгcut-o special pentru mine. Aєa obiєnuiesc sг facг єi profeюii єi sг spunг: Dumnezeu, Dumnezeul meu (Ps., 21, 1; 143, 1), deєi este Dumnezeul lumii. Dragostea are оnsuєirea de a personaliza cele comune: Prin credinюa оn Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit.

- Ce spui? Numai pe tine te-a iubit?

- Nu! rгspunse Pavel. Dumnezeu iubeєte pe toюi oamenii; dar eu Оi sunt dator cu atвta recunoєtinюг, ca єi cum numai eu aє fi iubit de El. Єi S-a dat pe Sine pentru mine.

- Ce? Numai pentru tine S-a rгstignit? N-a spus El: Cвnd mг voi оnгlюa, voi trage pe toюi la Mine (Ioan, 12, 32)? Apoi, n-ai spus tu оnsuюi: S-a dat pe Sine pentru noi toюi?

- Da, rгspunse Pavel. Nu mг contrazic, cвnd spun acestea, ci-mi mвngвi dorul. ”(Omilii la Facere, omilia XXXIV, VI, оn col. PSB, vol. 22, pp. 13-14)

 

„Ce dragoste vrednicг vom putea, deci, arгta noi Celui Ce ne-a iubit atвta de mult? Chiar dacг ne-am da sufletul pentru legile Lui єi pentru pгzirea poruncilor date de El, nici aєa nu vom putea ajunge la mгsura dragostei pe care ne-a arгtat-o El nouг! El, Dumnezeu fiind a primit sг moarг pentru oameni; El, Stгpвn fiind, a primit sг moarг pentru robi; єi nu pentru niєte simpli robi, ci pentru niєte robi nerecunoscгtori, care-I purtau neоmpгcatг vrгjmгєie; El luвndu-o оnainte, ne-a fгcut atвtea binefaceri nouг, unor oameni nevrednici, unor oameni cгzuюi оn mii єi mii de pгcate; iar noi, chiar dacг am face tot ce putem, nu facem mare lucru cвnd ne strгduim sг-I rгsplгtim pentru binefaceri aєa de mari. Toate faptele noastre bune, dacг le facem, sunt o rгsplatг єi o datorie; iar tot ce face El pentru noi este har, binefacere, dar mгreю”. (Omilii la Facere, omilia XXXIV, VI, оn col. PSB, vol. 22, p. 14)

 

„Dumnezeul universului ne face bine totdeauna chiar cвnd noi suntem nerecunoscгtori. Dumnezeu Оєi оntinde ajutorul Sгu, fгrг sг юinг seama de nerecunoєtinюa noastrг. Оn toate Dumnezeu merge pe urmele iubirii Sale de oameni…”. (Omilii la Facere, omilia LVI, VI, оn col. PSB, vol. 22, p. 230)

 

„Vezi cг Dumnezeu pentru tine a оntins cerul, a aprins soarele, a revгrsat mгrile, a rгspвndit aerul, a rвnduit lunii drumuri, a pus legi nemiєcгtoare anotimpurilor anului єi la semnul Lui toate celelalte оєi urmeazг neabгtut drumul rвnduit lor. Cг єi oamenii єi animalele, care se tвrгsc, care merg, care zboarг єi care оnoatг, animalele din lacuri, din izvoare, din rвuri, din munюi, din cвmpii, din case, din aer, din єesuri, plantele, seminюele єi arborii, sгlbatici єi domestici, roditori єi neroditori, оntr-un cuvвnt, toatг fгptura care se miєcг de mвna cea neobositг a lui Dumnezeu, totul serveєte la оntreюinerea vieюii noastre єi Dumnezeu ne dг nu numai cele de trebuinюг, ci mai mult decвt ne trebuie”. (Omilii la Matei, omilia XIII, V, оn col. PSB, vol. 23, p. 164)

 

„Hristos, Care a grгit nenumгrate cuvinte despre dragoste, dг aceste legi tocmai ca sг cunoєti din aceste douг feluri de legi marea Lui purtare de grijг, ca sг cunoєti cг El cautг prin toate numai folosul tгu”. (Omilii la Matei, omilia XVII, III, оn col. PSB, vol. 23, p. 223)

 

Pe voi, cгrora Dumnezeu v-a dat suflet, cгrora v-a plгsmuit trup, pentru care a fгcut toate cele vгzute, pentru care a trimis profeюi, a dat legea єi a fгcut nenumгrate faceri de bine, pentru care a dat pe Fiul Sгu cel Unul-Nгscut ”. (Omilii la Matei, omilia XXII, I, оn col. PSB, vol. 23, p. 280)

 

„Dar-ar Dumnezeu sг ne aprindem єi noi tot atвt de mult de dragoste de Dumnezeu cвt de mult e aprinsг inima lui Dumnezeu de dragoste de noi! Focul dragostei lui Dumnezeu cautг numai prilejul; dacг-i dai prilej sг scвnteieze puюin, aprinzi оntreaga flacгrг a binefгcгtoarei Sale dragoste”. (Omilii la Matei, omilia XXII, VI, оn col. PSB, vol. 23, p. 290)

 

„Dumnezeu, care are o iubire suprafireascг”. (Omilii la Matei, omilia XXII, VI, оn col. PSB, vol. 23, p. 290)

 

„ …Dumnezeu, Care ne iubeєte atвt demult оncвt dragostea Lui biruieєte dragostea pгrinюilor noєtri; єi atвt demult o biruie, pe cвt de mult biruie binele pe rгu.

Dacг voi, rгi fiind, єtiюi sг daюi daruri bune fiilor voєtri, cu cвt mai vвrtos Tatгl vostru Cel ceresc (Matei 7, 11).

Domnul n-a spus aceste cuvinte pentru a huli firea omeneascг, nici pentru a osвndi neamul omenesc, ci оn comparaюie cu bunгtatea Lui numeєte rгutate dragostea pгrinteascг. Atвt de mare este iubirea Sa de oameni”. (Omilii la Matei, omilia XXIII, IV, оn col. PSB, vol. 23, p. 299)

 

„… Pe Mine m-ai dispreюuit, Care te-am adus de La nefiinюг la fiinюг, Care юi-am dat suflet, Care te-am pus stгpвn peste toate cele de pe pгmвnt, Care am fгcut pentru tine pгmвntul, cerul, marea, vгzduhul єi toate cвte sunt! Pe Mine M-ai dispreюuit єi M-ai socotit mai prejos de diavol! Єi totuєi nici aєa, nu M-am depгrtat de tine, ci, dupг acestea, юi-am fгcut єi alte nenumгrate binefaceri; M-am fгcut de bunгvoie rob, am fost pгlmuit, am fost scuipat, am fost junghiat, am murit de moartea cea mai ruєinoasг; pentru tine M-am оnгlюat la cer, юi-am dгruit Duhul cel Sfвnt, te-am fгcut vrednic de оmpгrгюia cerurilor; юi-am fгcut mari єi alese fгgгduinюe; am vrut sг fiu capul tгu, sг-юi fiu mire, hainг, casг, rгdгcinг, hranг, bгuturг, pгstor, оmpгrat, frate; te-am luat moєtenitor єi оmpreunг-moєtenitor; te-am ridicat din оntuneric оn оmpгrгюia luminii! ”. (Omilii la Matei, omilia XXIII, VIII, оn col. PSB, vol. 23, p. 306)

 

„Ce poate fi egal cu оntruparea Fiului lui Dumnezeu? Dumnezeu ne-a dat nouг, duєmanilor Sгi, ceea ce avea El mai de preю din toate, pe Unul-Nгscut Fiul Sгu. Єi nu numai cг L-a dat, dar, dupг ce ni L-a dat, ni L-a oferit spre mвncare. A fгcut totul pentru noi”. (Omilii la Matei, omilia XXV, IV, оn col. PSB, vol. 23, p. 325)

 

„Diavolul ne vatгmг pe noi; dar originea acestei vгtгmгri nu se datoreєte urii pe care diavolul ne-o poartг nouг, ci urii pe care o poartг lui Dumnezeu. De aici se vede, dar, cг Dumnezeu ne iubeєte pe noi mai mult decвt ne iubim noi pe noi оnєine”. (Omilii la Matei, omilia XLVI, I, оn col. PSB, vol. 23, p. 538)

 

„Oare nu pe dreptate Оєi оntoarce Dumnezeu faюг de la noi єi ne pedepseєte, cвnd El ni Se dг nouг cu totul, iar noi Оl оmbrвncim? Negreєit! Dumnezeu оюi spune: De vrei sг te оmpodobeєti, оmpodobeєte-te cu podoaba Mea! De vrei, оnarmeazг-te cu armele Mele! De vrei sг te оmbraci, оmbracг-te cu haina Mea! De vrei sг te hrгneєti, hrгneєte-te la masa Mea! De vrei sг vrei sг cгlгtoreєti, cгlгtoreєte pe calea Mea! De vrei sг moєteneєti, moєteneєte moєtenirea Mea! De vrei sг te duci оn patrie, intrг оn cetatea al cгrei meєter єi ziditor Eu sunt! (Evr., 11, 10). De vrei sг-юi zideєti casг, zideєte-юi casг оn corturile Mele! Eu nu-юi cer platг pentru cele ce-юi dau, ci-юi mai datorez єi rгsplatг de vrei sг te foloseєti de toate cele ale Mele! Ce dгrnicie o poate egala pe aceasta? Eu оюi sunt tatг, оюi spune Hristos, Eu оюi sunt frate, Eu оюi sunt Mire, Eu оюi sunt casг, Eu оюi sunt hranг, Eu оюi sunt hainг, Eu оюi sunt rгdгcinг, Eu оюi sunt temelie, sunt tot ce vrei! Ca sг n-ai nevoie de nimic, Eu оюi voi єi sluji! Cг am venit sг slujesc, nu sг Mi se slujeascг! (Matei 20, 28). Eu оюi sunt prieten єi mгdular єi cap єi frate єi sorг єi mamг! Eu sunt totul! Un singur lucru оюi cer numai: sг-mi fii apropiat Mie! Eu sunt sгrac pentru tine, cerєetor pentru tine, pe cruce pentru tine, оn mormвnt pentru tine. Sus, pentru tine mijlocesc; jos, pentru tine solitor am venit de la Tatгl. Tu eєti totul pentru mine; єi frate єi оmpreunг moєtenitor єi prieten єi mгdular! Ce vrei mai mult? Pentru ce оntorci spatele Celui Ce te iubeєte? Pentru ce te osteneєti pentru lume? Pentru ce torni apг оntr-un vas gгurit? Cг aceasta faci cвnd te osteneєti pentru viaюa aceasta pгmвnteascг. Pentru ce-юi bagi mвna оn foc? Pentru ce dai cu pumnii оn aer? Pentru ce alergi оn zadar? Nu are, oare, orice meserie un scop? Negreєit! Aratг-mi єi tu scopul strгdaniei tale lumeєti! Dar nu poюi! Cг Deєertгciunea deєertгciunilor, toate sunt deєertгciuni! (Ecl., 1, 2)”. (Omilii la Matei, omilia LXXVI, V, оn col. PSB, vol. 23, pp. 868-869)

 

 

„Hristos le aratг cвt de veche e dragostea Lui pentru ei: Veniюi, le spune El, binecuvвntaюii Pгrintelui meu, de moєteniюi оmpгrгюia cea pregгtitг vouг de la оntemeierea lumii. Cвte bunгtгюi nu preюuieєte acest nume de a fi binecuvвntat; єi mai ales de a fi binecuvвntat de Tatгl!”. (Omilii la Matei, omilia LXXIX, II, оn col. PSB, vol. 23, p. 898)

 

„Gвndiюi-vг ce preю mare a dat Hristos pentru noi! Єi-a vгrsat sвngele Lui! S-a dat pe Sine Оnsuєi!” (Omilii la Matei, omilia XC, III, оn col. PSB, vol. 23, p. 1003)

 

„Consideraюi ce iubire are El pentru voi; pentru aceasta a venit El, pentru voi єi-a dat viaюa Sa.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XX, 3, p. 99)

 

„Dumnezeu, Nemuritorul, Cel ce este fгrг оnceput, care are o mare infinitate de slavг, i-a iubit pe oamenii formaюi din pгmвnt єi din cenuєг (югrвnг), оncгrcaюi cu o mulюime de pгcate, care nu оncetau de a-L supгra, niєte nemulюumiюi; da, zic eu, iatг cine sunt cei pe care-i iubea. Cuvintele care urmeazг sunt destul de puternice, cгci El adaugг: оncвt pe Fiul Sгu Cel Unul Nгscut L-a dat, nu pe unul din slujitorii Sгi, nici un оnger, nici pe un arhanghel. Dar nimeni nu a arгtat niciodatг o asemenea iubire, atвta iubire pentru Fiul Sгu unic, cвtг a avut Dumnezeu pentru aceєti slujitori nemulюumiюi.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XXVII, 2, p. 129)

 

„Vai! Cвt de mare putere a avut dragostea lui Dumnezeu! Noi, care eram duєmani єi dispreюuiюi, deodatг am devenit sfinюi єi fii ai Celui Preaоnalt! Cвnd noi Оl numim Tatг, El ne-a declarat fii, iar cвnd zice fii, ne-a єi descoperit оntreaga vistierie a bunгtгюilor!” (Omilii la Epistola cгtre Romani a Sfвntului Apostol Pavel, omilia I, p. 26)

 

„Aceasta este cauza pentru care eu plвng єi jelesc, cгci ce nu a fгcut Dumnezeu ca sг fie iubit de noi? Ce mijloc n-a оntrebuinюat? Ce n-a trecut cu vederea? L-am batjocorit fгrг ca El sг ne nedreptгюeascг cu ceva, ci din contrг, bine fгcвndu-ne єi оncгrcвndu-ne cu mii de bunгtгюi; am fugit de El, оndemnвndu-ne єi ispitindu-ne оn toate pгrюile, єi nici aєa оncг nu ne-a pedepsit, ci a alergat оnsuєi El, єi ne-a prins fugind, dar noi ne-am smucit din braюele Sale єi am trecut оn acelea ale diavolului; єi nici aєa El nu S-a depгrtat cu totul de noi, ci a trimis ca sг ne roage mulюime de prooroci, de оngeri єi de patriarhi, dar noi nu numai cг nu am primit solia, dar am єi batjocorit pe trimiєi. Dar El nici pentru aceasta nu ne-a urвt, ci ca pe niєte iubiюi dispreюuitori, pe toюi ne-a ocolit, stвnd de vorbг cu Ieremia єi Miheia, оn cer єi pe pгmвnt, nu ca sг ne aducг vreo supгrare, ci pentru ca sг arate motivul celor fгcute de El, єi оmpreunг cu proorocii chiar El sг Se apropie de cei ce-L dispreюuiau, gata de a le da lor rгspuns, єi cerвnd de a sta pe-ndelete de vorbг cu toюi єi cu fiecare оn parte, ca sг poatг atrage la El, prin vorbг, chiar єi pe cei surzi. Poporul Meu! Ce юi-am fгcut єi cu ce te-am оmpovгrat? Rгspunde-Mi! (Miheia 6, 3) - єi dupг toate acestea, vai nouг, am ucis pe prooroci, i-am bгtut cu pietre єi am fгcut alte єi alte nenumгrate rele!

Dar ce face El єi dupг toate acestea? N-a mai trimis nici prooroci, nici оngeri, nici patriarhi, ci ni L-a trimis pe Оnsuєi Fiul Sгu!

Venind Fiul Sгu, a fost єi El omorвt; dar nici aєa nu I s-a stins dragostea de noi, ci оncг mai mult I s-a aprins, cгci stгruie necontenit a-i chema pe toюi la El, єi se roagг, єi face totul, chiar єi dupг uciderea Fiului Sгu, numai ca sг-i apropie de El.

Pavel strigг, zicвnd: Оn numele lui Hristos, aєadar, ne оnfгюiєгm ca mijlocitori, ca єi cum Оnsuєi Dumnezeu v-ar оndemna prin noi. Vг rugгm, оn numele lui Iisus Hristos, оmpгcaюi-vг cu Dumnezeu! (II Corinteni 5, 6), dar nimic din acestea nu ne-au оmpгcat.

Lucru minunat cг nici aєa nu ne-a pгrгsit, ci stгruie mereu ameninювndu-ne chiar cu gheena, dar єi fгgгduindu-ne оmpгrгюia cerurilor, ca mгcar cu acest mod sг poatг atrage la El, єi noi оncг suntem nepгsгtori. Dar ce poate fi mai rгu decвt aceastг sгlbгticie? Dacг ar face un om ceea ce face Dumnezeu, oare nu am fi devenit demult robii lui? Єi pe Dumnezeu, Care face aєa, Оl dispreюuim?!” (Omilii la Epistola cгtre Romani a Sfвntului Apostol Pavel, omilia V, pp. 82-83)

 

„Sг ne gвndim mai оntвi de cвte ori Оl batjocorim chiar dupг miile de bunгtгюi, єi cum El оncг ne mвngвie, de cвte ori fugim de El, єi totuєi nu ne trece cu vederea, ci ne apucг єi ne atrage la El. Dacг toate acestea le gвndim, vom putea desigur sг aprindem оn noi acea poftг єi acea dragoste cгtre El. Dacг un om de rвnd ar iubi astfel pe оmpгrat, oare acesta nu s-ar оmblвnzi єi umili de mгreюia dragostei? Eu cred cг da, єi оncг foarte mult. Cвnd оnsг aici se petrece din contrг, cгci frumuseюea, slava єi bogгюia celui iubit este nemгsuratг єi neєtiutг, iar din partea noastrг оi dгm numai dispreю, cum nu vom fi vrednici de cea mai grea pedeapsг, de vreme ce fiind atвt de оnjositori єi netrebnici, єi totuєi iubiюi de marele єi minunatul Mвntuitor, noi dispreюuim iubirea Lui? El nu are nevoie de dragostea noastrг, єi totuєi nici aєa nu оnceteazг de a ne iubi; оn schimb noi avem mare nevoie de dragostea Lui, dar cu toate astea preferгm banii, prietenia oamenilor, liniєtea trupeascг, slava єi stгpвnirea, оn locul Lui, Care nimic n-a preferat оn locul nostru. Un singur Fiu a avut, pe Unul-Nгscut al Sгu, єi nici pe Acesta nu L-a cruюat pentru noi, iar noi multe preferгm оnaintea Lui.” (Omilii la Epistola cгtre Romani a Sfвntului Apostol Pavel, omilia V, pp. 84-85)

 

„Acelea ce au venit de la Hristos sunt numeroase, variate єi felurite, fiindcг a єi murit pentru noi, ne-a оmpгcat єi apropiat de Dumnezeu, єi ne-a dat chiar pe cele de negrгit.” (Omilii la Epistola cгtre Romani a Sfвntului Apostol Pavel, omilia IX, p. 152)

 

Cгci Hristos, оncг fiind noi neputincioєi, la timpul hotгrвt a murit pentru cei necredincioєi. Cгci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotгrгєte cineva sг moarг. Dar Dumnezeu Оєi aratг dragostea Lui faюг de noi prin aceea cг, pentru noi, Hristos a murit cвnd noi eram оncг pгcгtoєi (5, 6-8).

Ceea ce spune aici, aєa este; cг dacг cineva pentru un bгrbat virtuos nu ar prefera оndatг sг moarг, apoi оnюelegi dragostea Stгpвnului, cвnd El nu pentru cei virtuoєi, ci pentru cei pгcгtoєi єi pentru duєmani a primit moartea.”(Omilii la Epistola cгtre Romani a Sfвntului Apostol Pavel, omilia IX, p. 156)

 

„Ce n-a fгcut Dumnezeu pentru noi? A fгcut pentru noi lumea aceasta stricгcioasг, nestricгcioasг; a оngгduit a fi batjocoriюi proorocii pentru noi, i-a trimis оn robie pentru noi, i-a lгsat sг cadг оn cuptorul cel cu foc єi sг sufere mii de rele. Єi pe prooroci pentru noi i-a fгcut, єi pe apostoli tot pentru noi, єi pe Unul Nгscut Fiul Sгu pentru noi L-a dat, єi pe diavol pentru noi оl pedepseєte. Ne-a pus de-a dreapta Lui, iar El a fost batjocorit pentru noi, dupг cum zice: Ocгrile celor ce Te ocгrгsc pe Tine au cгzut asupra mea (Psalmul 68, 11). Dar, deєi ne-am depгrtat de El atвt de mult, totuєi nu ne-a pгrгsit, ci ne cheamг iarгєi la El, єi pune єi pe alюii sг se roage єi sг stгruie pentru noi, tot cu scopul de a ne face bine, ceea ce s-a petrecut єi cu Moise, cгci єi lui оi zicea: Lasг-Mг dar sг-i pierd pe ei (Ieєirea 32, 10), ca astfel sг-l atragг spre rugгciune pentru dвnєii.” (Omilii la Epistola cгtre Romani a Sfвntului Apostol Pavel, omilia XIV, pp. 275-276)

 

„... cel mai mare semn al dragostei lui Dumnezeu cгtre noi, adicг jertfa Fiului Sгu. Nu numai cг ne-a оndreptгюit, zice, nu numai cг ne-a slгvit єi ne-a fгcut asemenea chipului Sгu, dar nici pe Fiul Sгu nu L-a cruюat pentru tine. De aceea a єi adгugat: El, Care pe Оnsuєi Fiul Sгu nu L-a cruюat, ci L-a dat morюii, pentru noi toюi, cum nu ne va da, oare, toate оmpreunг cu El (8, 32)?

Єi priveєte cвtг mгreюie єi cвtг cгldurг оntrebuinюeazг оn vorbe, spre a ne arгta dragostea cea mare a lui Dumnezeu cгtre noi! Cum ne va pгrгsi pe noi, pentru care n-a cruюat nici chiar pe Fiul Sгu, ci pentru noi toюi L-a dat pe El? Gвndeєte-te cвtг bunгtate din partea Lui, dacг n-a cruюat nici chiar pe Fiul Sгu, ci L-a dat, єi оncг L-a dat pentru toюi laolaltг: єi pentru miєei, єi pentru cei nerecunoscгtori, єi pentru duєmani, єi pentru cei ce-L blestemau pe El.

Cum nu ne va da, oare, toate оmpreunг cu El? Ceea ce el spune aici, aєa єi este. Dacг Dumnezeu a dat єi pe Fiul Sгu, єi оncг nu L-a dat oricum, ci L-a dat spre jertfг, de ce te mai оndoieєti de celelalte, cвnd ai primit pe Stгpвnul a toate? De ce stai la оndoialг asupra stгpвnirii bunurilor, cвnd ai cu tine pe Stгpвnul acelor bunuri? Cel ce a dat duєmanilor ceea ce este mai mare єi mai important, cum nu va da prietenilor ceea ce e mai mic єi de mai puюin preю?” (Omilii la Epistola cгtre Romani a Sfвntului Apostol Pavel, omilia XV, pp. 292-293)

 

„N u se dг оn lгturi chiar de la vorbele cele mai josnice, єi nu considerг ca оnjosire de a-i atribui nume dintre patimile omeneєti, numindu-se pe sine gelos: Cг Dumnezeu zelos (gelos) sunt Eu (Ieєirea 20, 5), zice, ca de aici tu sг afli оntinderea dragostei Lui.

Deci, iubiюilor, sг-L iubim pe El, dupг cum voieєte, cгci aceasta El o considerг ca un lucru de mare preю. Chiar dacг noi Оl dispreюuim, El totuєi rгmвne iubindu-ne єi chemвndu-ne la El, єi chiar de nu ne оntoarcem la El, totuєi pentru cine iubeєte оl pedepseєte din dragoste numai, єi nicidecum nu cautг оn tot chipul a ne pedepsi. Iatг ce spune la proorocul Iezechiel despre cetatea cea iubitг de El, dar care-L dispreюuia: Iatг, Eu voi aювюa оmpotriva ta pe amanюii tгi de care s-a dezgustat sufletul tгu єi-i voi aduce оmpotriva ta din toate pгrюile (Iezechiel 23, 22 єi urm). Ce ar putea zice mai mult un iubit оnflгcгrat dispreюuit de iubita sa, єi dupг aceasta iarгєi arzвnd de dorul ei? Cгci Dumnezeu totul face ca sг fie iubit de noi, єi de aceea n-a cruюat nici chiar pe Fiul Sгu.” (Omilii la Epistola cгtre Romani a Sfвntului Apostol Pavel, omilia XXIII, p. 445)

 

„... nu bani, ci sвngele Sгu l-a dat pentru noi, єi de aceea nu ar suferi ca sг fim dispreюuiюi noi, pentru care a vгrsat sвngele Sгu єi a pregгtit atвta cinste.” (Omilii la Epistola cгtre Romani a Sfвntului Apostol Pavel, omilia XXV, p. 464)

 

 

,, De acum nu mai zic vouг robi, ci am zis vouг prieteni, cг toate cвte am auzit de la Tatгl meu cunoscute le-am fгcut vouг (In. 15, 15), adicг le-am оncredinюat vouг, mi-a pus оncrederea єi nгdejdea оn voi. Dar, dacг chiar numai a-єi pune nгdejdea єi оncrederea оn noi, єi este cea mai mare dovadг de prietenie a lui, dar оncг atunci cвnd se aratг nu numai prin vorbe оncredinювndu-ne tainele lui cele negrгite, ci оnseєi acele taine dвndu-ni-le prin fapte, apoi poюi singur pricepe cвtг dragoste este din partea lui оn acest fapt. De aceasta deci sг ne ruєinгm, єi chiar de nu ar fi vorba de gheena, totuєi nerecunoєtinюa noastrг cгtre un astfel de prieten єi binefгcгtor sг ne fie mai оnfricoєatг decвt gheena. Sг facem aceasta nu ca argaюi nгimiюi, ci ca fii slobozi єi iubiюi, pentru dragostea tatгlui, єi sг оncetгm odatг a ne mai pironi la cele lumeєti.” (Comentariile sau Tвlcuirea Epistolei оntвi cгtre Corinteni, omilia VII, p. 72)

 

,,… El te-a fгcut єi te cruюг mai mult decвt orice, єi pe tine mai mult te iubeєte decвt orice.” (Comentariile sau Tвlcuirea Epistolei оntвi cгtre Corinteni, omilia XII, p. 123)

 

,,Cгci fiind Оmpгratul tuturor fгpturilor єi al acelei fericite firi, totuєi pe oameni, pe cari el i-a fгcut din ceea ce nu erau, єi pe cari i-a hгrгzit cu mii de binefaceri, pe oameni, zic, cari оl batjocoreau єi necinsteau, nu i-a dispreюuit, ci оncг s-a fгcut єi el om pentru dвnєii, єi a cinat оmpreunг cu curvele єi cu vameєii, єi pe morюii lor i-a оnviat, pe cei оndrгciюi i-a vindecat, єi cerul le-a fгgгduit. Єi dupг toate acestea, punвnd mвna pe dвnsul, l-au lovit, l-au legat, l-au bгtut, єi-au rвs de dвnsul, єi la urmг l-au єi rгstignit. Dar nici aєa el nu-i dispreюuia, ci chiar pe cruce fiind, zicea: Pгrinte, iartг-le pгcatul acesta (Lc. 23, 34), ba оncг єi pe tвlharul care mai оnainte оl batjocorise l-a bгgat оn Rai, єi pe gonaciul de altгdatг – Pavel – l-a fгcut apostol, deєi pe ucenicii єi pe prietenii lui оi predase spre moarte Iudeilor care-l rгstigniserг єi pe dвnsul.” (Comentariile sau Tвlcuirea Epistolei оntвi cгtre Corinteni, omilia XXXII, p. 345)

 

„Cг mare este covвrєirea dragostei Lui, cг a єi murit pentru lumea оntreagг єi cг, gгsindu-se aceastг lume оn asemenea stare nenorocitг, El a primit a muri.” (Tвlcuiri la Epistola a doua cгtre Corinteni, omilia XI, p. 110)

 

 

„Pentru cг Dumnezeu era оmpгcвnd lumea Luiєi оn Hristos, nesocotind lor, greєalele lor (2 Cor., 5, 19). Ai vгzut dragoste care covвrєeєte toatг mintea, toatг judecata? Cгci cine era cel batjocorit? El. Cine apoi a venit mai оntвi la оmpгcare? El. Dar, zici tu, a trimis pe Fiul, єi nu a venit El. Pe Fiul a trimis, fireєte, darг nu numai Fiul ruga, ci оmpreunг cu Dвnsul єi printr-оnsul єi Оnsuєi Tatгl. Pentru care єi zicea cг Dumnezeu era оn Hristos оmpгcвnd Luiєi lumea, adicг prin Hristos. Fiindcг a zis: Care a dat nouг slujba оmpгcгrii, apoi оndrepteazг vorba, zicвnd: Sг nu credeюi cг noi suntem stгpвni ai faptu­lui acestuia; noi suntem slujitori, iar cel ce lucreazг totul este Dumnezeu, Cel ce a оmpгcat lumea cu Sine prin Unul-nгscut Fiul Sгu. Єi cum i-a оmpгcat cu Sine? Aceasta este minunea cea mare, cг nu numai s-a fгcut prietenul lor, ci оncг s-a fгcut prieten оn chipul acesta. Cum? Lгsвndu-le pгcatele, cгci altfel nu era cu putinюг. Pentru care a єi adгugat: nesocotind lor greєalele.

Cг dacг ar fi voit sг cearг socotealг de pгcate, toюi am fi pierit. Dar cu toate acestea, atвt de mari fiind pгcatele lor, nu numai cг nu a cгutat sг-i pedep­seascг, ci оncг sг-i єi оmpace cu Dвnsul; nu numai cг le-a iertat pгcatele, dar оncг nici le-a mai socotit.” (Tвlcuiri la Epistola a doua cгtre Corinteni, omilia XO, p. 113)

 

Rugгmu-vг оn locul lui Hristos, adicг pentru Hristos, cгci noi am luat lucrul оn locul Lui. Iar dacг юi se pare cг acest lucru este mare, apoi ascultг єi cele ce urmeazг, prin care se aratг cг nu numai оn locul lui Hristos, ci noi facem aceasta єi оn locul Tatгlui. Pentru care a єi adгugat: Ca єi cum Dumnezeu s-ar ruga prin noi. Nu numai prin Fiul se roagг, ci єi prin noi care am luat solia оn locul Lui. Sг nu credeюi, zice, cг noi vг rugгm ca din partea noas­trг, ci оnsuєi Hristos vг roagг, оnsuєi Tatгl lui Hristos prin noi. Єi ce ar putea fi deopotrivг cu mгreюia faptului? A fost batjocorit, mii de bunгtгюi fгcвnd lor, єi aєa batjocorit nu numai cг nu a cгutat rгzbunare, ci оncг єi pe Fiul sгu l-a dat, ca printr-Оnsul sг ne оmpгcгm. Dar cei ce L-au primit, nu numai cг nu s-au оmpгcat, ci оncг L-au єi ucis. Iarгєi a trimis pe alюi soli ca sг-i roage, єi aceєtia fiind trimiєi, el singur este care cere єi se roagг. Єi ce anume cere? Оmpгca-юi-vг cu Dumnezeu. Єi nu a zis оmpгcaюi pe Dumnezeu cu voi, cгci nu El este care duєmгneєte, ci voi, fiindcг Dumnezeu niciodinioarг nu duєmгneєte. Єi apгrвndu-1 ca pe un sol trimis, zice:

Cг pe Acela ce nu a cunoscut pгcat, pentru noi pгcat L-a fгcut (2 Cor. 5, 21). Nu spun cele mai dinainte, cг, de pildг, aюi batjocorit, cг cu nimic nu v-a nedreptгюit, cг v-a fгcut bine, cг nu a cгutat rгzbunare, cг El Cel dintвi vг roagг, deєi El Cel dintвi a fost batjocorit; nimic din acestea sг nu le mai avem оn vedere acum. Dar oare nu ar fi drept a vг оmpгca cu Dвnsul, cel puюin pentru cele ce a fгcut cu voi acum? Єi ce a fгcut? Cг pe Cel Ce nu a cunoscut pг­cat, pentru noi pгcat L-a fгcut. Cг dacг nimic alta nu ar mai fi fгcut, fгrг numai aceasta, apoi poюi pricepe cвt de mare este faptul de-a da pe Fiul Sгu pentru noi, care L-am batjocorit. (…) Pe cel ce nu au cunoscut pгcat, zice, pe Cel ce este оnsuєi dreptatea, pгcat L-a fгcut, adicг L-a lгsat a fi pedepsit ca un pгcгtos єi a muri ca un blestemat. Blestemat, zice, este cel spвnzurat pre lemn (Gal., 3,13). Cг a muri astfel este cu mult mai mare єi mai оnsemnat decвt a muri оn chip obiєnu­it, ceea ce єi dвnd a оnюelege, zicea: Ascultгtor fгcвndu-Se pвnг la moarte, iarг moarte de cruce (Flp., 2, 8). Cгci faptul acesta nu era оn sine nu­mai osвndг єi pedeapsг, ci єi necinste. Єi acum gвndeєte-te singur cвte юi-a dг­ruit. Mare lucru este, desigur, ca єi pгcгtos fiind, sг moarг pentru cineva; dar cвnd оncг este єi drept cel ce pгtimeєte aceasta, єi moare pentru pгcгtoєi, єi nu numai cг moare, ci оncг ca єi un blestemat, єi nu numai ca blestemat, ci оncг єi dгruindu-ne prin aceasta mari bunгtгюi pe care niciodatг nu le-am aєteptat - ca sг ne facem dreptate a lui Dumnezeu оntru Dвnsul, zice - apoi ce cuvвnt єi ce minte ar putea sг оnfгюiєeze acestea? Cг pe cel drept, zice, l-a fгcut pгcгtos, ca pe cei pгcгtoєi sг-i facг drepюi. Sau mai bine zis, nici numai aceasta nu a spus, ci ceva cu mult mai mare, cгci nu a pus numai starea lucrului, ci оnsгєi оnsuєirea. Cгci nu a zis: 1-a fгcut pгcгtos, ci 1-a fгcut pгcat, єi nu numai pe cel ce nu a pгcгtuit, ci chiar pe cel ce nu a cunoscut pгcatul, ca єi noi sг ne facem nu numai dreptate, ci dreptatea lui Dumnezeu.” (Tвlcuiri la Epistola a doua cгtre Corinteni, omilia XI, p. 114)

 

„Mai оntвi cг El ne-a iu­bit pe noi care Оl uram, єi deci, fiind vrгjmaєi, ne-a оmpгcat cu Dвnsul, iar dupг aceea voieєte a ne iubi pe noi care-L iubim. Sг rгmвnem deci iubindu-L pe Dвnsul, ca єi noi sг fim iubiюi de Dвnsul. Cг dacг, noi fiind iubiюi de oa­menii puternici, suntem temuюi de toюi, apoi cu atвt mai mult fiind iubiюi de Dumnezeu.” (Tвlcuiri la Epistola a doua cгtre Corinteni, omilia XXX, p. 267)

 

„Fiecare dintre noi datorгm atвta recunoєtinюг єi mulюumire lui Hristos, cвt ar datora dacг ar fi venit numai pentru el. Nu s-ar fi dat оn lгturi de a arгta chiar pentru unul o astfel de iconomie, pentru cг оntr-atвta iubeєte el pe fiecare om, ca єi cum iubeєte lumea оntreagг.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei cгtre Galateni, p. 64)

 

„Nu numai cг a dat pe Fiul Sгu Cel iubit, ci оn aєa mod, оncвt sг fie єi sacrificat. Priveєte bogгюia iubirii Sale cгtre om: pe Fiul Sгu Cel iubit L-a dat pentru cei vrednici de urг. De aici poюi vedea cвt ne preюuieєte. Dacг, pe cвnd noi Оl uram єi eram duєmanii Lui єi a dat totuєi pe Fiul Sгu Cel iubit, ce nu va face la urmг, cвnd ne facem prieteni cu El?” (Comentariile sau Explicarea Epistolei cгtre Efeseni, omilia I, p. 11)

 

Pentru dragostea Lui cea mare, cu care ne-a iubit pe noi. Dar cum ne-a iubit pe noi? Cгci faptele sгvвrєite nu sunt demne de iubire, ci de urgie єi de cea mai grozavг pedeapsг. Deci єi aceasta e rezultatul milei Lui celei mari.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei cгtre Efeseni, omilia IV, p. 36)

 

„Multe fapte probeazг iubirea lui Dumnezeu. Mai оntвi cг prin sine a mвntuit neamul omenesc, al doilea cг оn ce stare fiind omenirea o a salvat, єi al treilea cг unde a ridicat-o.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei cгtre Efeseni, omilia V, p. 44)

 

„Dragostea lui Dumnezeu a unit ceriul cu pгmвntul. Dragostea lui Dumnezeu a pus pe om pe tronul lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu a arгtat pe pгmвnt de Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu pe Stгpвnul a toate l-a fгcut serv. Dragostea lui Dumnezeu a fгcut ca sг fie predat Fiul Sгu Cel iubit pentru mвntuirea duєmanilor. Єi nu s-a mгrginit numai aici, ci оncг ne-a chemat la bunгtгюi mai mari. Nu numai cг ne-a izbгvit de relele de dinainte, ci оncг a fгgгduit cг ne va da єi alte bunuri cu mult mai mari. Pentru toate acestea mulюumind lui Dumnezeu, sг practicгm toatг fapta bunг, єi cu deosebire sг practicгm dragostea, ca sг ne оnvrednicim de bunurile fгgгduite.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei cгtre Efeseni, omilia IX, p. 99)

 

„Sг-I mulюumim din tot sufletul nostru, pentru cг El ne iubeєte mai mult decвt nгscгtorii noєtri, єi pe cвt de mare este deosebirea оntre bunгtate єi rгutate, pe atвt de mare e deosebirea оntre iubirea lui Dumnezeu єi cea a nгscгtorilor noєtri.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei cгtre Efeseni, omilia XIX, p. 183)

 

„... tocmai cвnd L-am nedreptгюit atвt de mult, El a predat pe Fiul Sгu pentru noi, iar noi, chiar єi dupг ce ne-am оnvrednicit de atвtea bunгtгюi, dupг ce am devenit prietenii Sгi, dupг ce, оn fine, ne-am оnvrednicit prin El de atвtea bunuri, nu L-am iubit nici mгcar ca pe un prieten.” (Tвlcuiri la Epistola оntвi cгtre Timotei, omilia a III-a, p. 43)

 

„S-a jertfit pe Sine pentru duєmani, pentru cei ce-L urau, pentru cei ce-L dispreюuiau. Ceea ce n-ar face cineva nici pentru prieteni, sau pentru fii, sau pentru fraюi, a fгcut Stгpвnul pentru slugi, єi оncг Stгpвn nu aєa precum sunt slugile, ci Dumnezeu pentru oameni, care nici mгcar n-au avut mгcar puюine merite.” (Tвlcuiri la Epistola оntвi cгtre Timotei, omilia a VII-a, p. 81)

 

Pentru tine am fost scuipat, zice (Dumnezeu – n.n.), pentru tine am fost lovit, am fost lipsit de slavг, pe Pгrintele Meu L-am lгsat єi am venit la tine, care Mг urai єi Mг dispreюuiai, ba оncг nici nu voiai sг auzi de numele Meu. Te-am urmгrit єi am alergat dupг tine ca sг te am оn stгpвnirea Mea. (...)Acestea єtiindu-le, iubiюilor, єi cunoscвnd marea Lui iubire cгtre noi, sг facem tot ce ar putea sг ne arate pe noi vrednici de darurile sale cele mari.” (Tвlcuiri la Epistola оntвi cгtre Timotei, omilia a XV-a, p. 176)

 

„Care stгpвn єi-a dat vreodatг pe fiul sгu pentru slugг? Nimeni, ci cu toюii оncг ar prefera sг dea slugi pentru copii. Pe cвnd cu Dumnezeu se petrec lucrurile cu totul altfel. Pe propriul Sгu Fiu nu L-a cruюat, ci L-a dat pentru noi toюi, pentru noi, duєmanii Lui care оl urвm.” (Tвlcuiri la Epistola оntвi cгtre Timotei, omilia a XVI-a, p. 182)

 

„Nimic nu constituie o mai mare dovadг a iubirii Sale de oameni – de ai pune оn considerare cerul sau marea, sau pгmвntul, sau chiar toate cele fгcute din nimic – decвt crucea Lui. Pentru aceasta єi Pavel se laudг cu ea, zicвnd: Iar mie sг nu-mi fie a mг lгuda decвt numai cu crucea Domnului nostru Iisus Hristos (Galateni 6, 14).” (Comentariile sau explicarea Epistolei a doua cгtre Timotei, omilia II, p. 20)

 

„Nimeni dintre noi nu ne cruюг mai mult ca Dвnsul, Care ne-a adus la viaюг din ceea ce eram, Care rгsare soarele, Care plouг, Care entuziasmeazг sufletul, Care L-a dat pe Fiul Sгu pentru noi.” (Comentariile sau explicarea Epistolei cгtre Filimon, omilia II, оn vol. Comentariile sau explicarea Epistolei a doua cгtre Timotei…, p. 215)

 

„A plгtit (Hristos - n.n.) preюul rгscumpгrгrii pentru noi, atвt cвt cineva n-ar fi plгtit nici pentru fiul sгu: Єi-a vгrsat sвngele Sгu. Deci, dacг am avea mii de suflete єi le-am depune pe toate, oare i-am rгsplгti deopotrivг? Deloc! Єi de ce? pentru cг El a fгcut aceasta nu ca єi cum ar fi fost dator, ci totul a fгcut din har, iar noi facem pentru cг suntem datori. El fiind Dumnezeu, S-a fгcut rob pentru noi, єi nefiind sub stгpвnirea morюii, a devenit sub stгpвnirea morюii gгsindu-se оn trup, iar noi chiar de n-am pune sufletele noastre pentru Dвnsul, totuєi le vom da dupг legea naturii, єi fгrг de voie ne vom despгrюi de dвnsele dupг puюin timp.” (Comentariile sau explicarea Epistolei cгtre Filimon, omilia II, оn vol. Comentariile sau explicarea Epistolei a doua cгtre Timotei…, p. 216)

 

„Deci, iubiюilor, sг ne ruєinгm de o atвt de mare dragoste a lui Hristos cгtre noi єi sг ne оnfierbвntгm єi noi de dragostea Lui. Chiar de ar fi cineva smerit sau om de rвnd, sг audг cг El ne iubeєte pe noi, єi atunci mai mult decвt toюi ne vom оnfierbвnta cгtre Dвnsul єi-L vom avea оn cinste mare, єi-L vom iubi. Stгpвnul nostru ne iubeєte atвt de mult, єi noi nu ne miєcгm?” (Comentariile sau explicarea Epistolei cгtre Filimon, omilia II, оn vol. Comentariile sau explicarea Epistolei a doua cгtre Timotei…, p. 217)

 

„Ce mare bunгtate! Ce nemгsuratг iubire de oameni! A flгmвnzit Cel ce dг hranг la tot trupul (Ps., 135, 25), Cel ce deschide mвinile єi saturг pe tot cel viu de bunгvoinюг (Ps., 144, 16)!

Am flгmвnzit, єi Mi-aюi dat sг mгnвnc.

Nu I se micєoreazг vrednicia sa, ci iubirea Sa de oameni chezгєuieєte pentru sгraci.

Am оnsetat, єi Mi-aюi dat sг beau.

- Cine-i Cel ce rosteєte aceste cuvinte?

- Cel ce varsг apele оn lacuri, rвuri єi izvoare; Cel ce a spus оn Evanghelie: Din pвntecele celui ce va crede оn Mine rвuri de apг vie vor curge, precum a zis Scriptura (Ioan 7, 38); Cel ce a spus: De оnseteazг cineva, sг vinг la Mine єi sг bea (Ioan 7, 37).” (Omiliile despre pocгinюг, omilia a єaptea, p. 150)

 

„Iubirea lui Dumnezeu nu are hotar, nici bunгtatea Lui nu se poate tгlmгci cu cuvвntul.” (Omiliile despre pocгinюг, omilia a opta, p. 157)

 

„Cum a aplecat cerurile єi S-a pogorвt pe pгmвnt? Cum Cel ce umple toatг zidirea vine la mine єi S-a fгcut ca mine, pentru mine? Cum a luat ca ucenic tocmai pe acela pe care-l єtia cг are sг fie vвnzгtor? Cum a poruncit, ca unui prieten, vrгjmaєului sг-L urmeze? Cum nu S-a оngrijit de vвnzare, ci de mвntuirea vвnzгtorului?” (Cuvвnt la vвnzarea lui Iuda, оn vol. Predici la sгrbгtori оmpгrгteєti єi cuvвntгri de laudг la sfinюi, p. 75)

 

„Stгpвnul nu ne iubeєte aєa cum оl iubim noi pe El, ci ne iubeєte atвt de mult, оncвt nici un cuvвnt nu ne poate оnfгюiєa dragostea Lui.” (Cuvвntul al II-lea la Sfвntul Apostol Pavel, оn vol. Predici la sгrbгtori оmpгrгteєti єi cuvвntгri de laudг la sfinюi, pp. 237-238)

 

„Dumnezeu S-a purtat totdeauna faюг de neamul omenesc cu atвta bunгtate, cг a fгcut mai mult bine duєmanilor Lui decвt au fгcut rгu demonii prietenilor lor.” (Cuvвnt la Fericitul Vavila, єi оmpotriva lui Iulian, єi cгtre elini, II, оn vol. Predici la sгrbгtori оmpгrгteєti єi cuvвntгri de laudг la sfinюi, p. 302)

 

„Dar nu este timpul acum sг vorbesc de toatг iubirea Lui de oameni! Dar chiar de-aє vorbi despre ea veacuri оntregi єi de-aє avea atвta putere cвtг au negreєit puterile cele netrupeєti, tot nu aє putea vorbi dupг vred­nicie. Numai El Оnsuєi єtie cвt este de bun, pentru cг, la drept vorbind, numai El este bun.” (Cuvвnt la Fericitul Vavila, єi оmpotriva lui Iulian, єi cгtre elini, II, оn vol. Predici la sгrbгtori оmpгrгteєti єi cuvвntгri de laudг la sfinюi, p. 303)

 

„Dumnezeu, cвnd rгsplгteєte faptele noastre bune, rгplata Lui depгєeєte mгsura faptelor noastre; cвnd pгcгtuim оnsг, mвnat de dragostea ce ne-o poartг, ne mustrг totdeauna, dar pedeapsa pe care ne-o dг e mai micг decвt pгcatele noastre.” (Cuvвnt la Sfinюii Mucenici, III, оn vol. Predici la sгrbгtori оmpгrгteєti єi cuvвntгri de laudг la sfinюi, p. 455)

 

„Avem un Stгpвn blвnd. Vrea numai sг-i dгm noi prilej ca sг-єi arate оndatг toatг bunгtatea Lui.” (E primejdios lucru єi pentru predicator, єi pentru ascultгtori ca predicatorul sг predice pe placul ascultгtorilor. Folositor lucru єi semn de foarte mare dreptate e osвndirea propriilor pгcate, V, оn vol. Predici la sгrbгtori оmpгrгteєti єi cuvвntгri de laudг la sfinюi, p. 470)

 

„… ne-a dгruit viaюг veєnicг, deєi ne era dator cu osвndг єi pedeapsг.” (Cuvвnt de laudг la Sfвntul Mucenic Iulian, I, оn vol. Predici la sгrbгtori оmpгrгteєti єi cuvвntгri de laudг la sfinюi, p. 476)

 

,,… dupг cum trupurile unse cu untdelemn scapг din mвinile noastre єi alunecг uєor, de le-am юine cu mii de mвini, tot aєa єi iubirea de oameni a lui Dumnezeu: oricвte nume i-am da, nu o putem cuprinde; mгreюia ei оntrece cu mult, cu foarte mult, slгbiciunea cuvintelor noastre. De asta єi-a dat seama єi Pavel. De aceea, vгzвnd оnvinsг puterea cuvintelor de mгreюia iubirii de oameni a lui Dumnezeu, a spus numai un singur cuvвnt єi s-a oprit.

- Care-i cuvвntul?

- Mulюumire lui Dumnezeu pentru darul Lui care nu se poate povesti (II Corinteni 9, 15). Nimic nu poate оnfгюiєa purtarea de grijг a lui Dumnezeu! Nici cuvвntul, nici mintea! De aceea aici Pavel spune cг dragostea Lui de oameni nu se poate povesti. Оn altг parte, spune cг depгєeєte mintea noastrг, grгind aєa: Pacea lui Dumnezeu, care covвrєeєte toatг mintea, va pгzi inimile noastre (Filipeni 4, 7).” (Despre mгrginita putere a diavolului, omilia I, 3, оn vol. Despre mгrginita putere a diavolului. Despre cгinюг…, pp. 10-11)

 

,,Chiar dacг am muri de nenumгrate ori pentru Dumnezeu, chiar dacг am sгvвrєi toatг virtutea, totuєi aceste fapte ale noastre nu sunt nici pe departe оn оnгlюimea cinstirilor cu care ne-a cinstit pe noi Dumnezeu. Gвndeєte-te la cele ce-юi spun! Dumnezeu n-are nevoie de nimic de la noi, ci Оєi este de ajuns Luiєi; ne-a adus din nefiinюг la fiinюг, ne-a dat suflet, cum nu are nimeni pe pгmвnt, a sгdit raiul, a оntins cerul, a оntгrit pгmвntul, a aprins luminгtori strгlucitori, a оmpodobit pгmвntul cu lacuri, cu izvoare, cu rвuri, cu flori єi cu pomi, a presгrat cerul cu puzderie de stele, a fгcut ca noaptea sг ne fie tot atвt de folositoare ca єi ziua pentru odihna єi tгria ce ne vin de pe urma somnului.” (Despre cгinюг (II), оn vol. Despre mгrginita putere a diavolului. Despre cгinюг…, p. 102)

 

,,Єi dacг ai оncerca sг vorbeєti despre toate bunurile єi frumuseюile date de Dumnezeu omului, ar trebui sг povesteєti nespus de mult, fгrг a ajunge оnsг vreodatг sг le spui pe toate.” (Despre cгinюг (II), оn vol. Despre mгrginita putere a diavolului. Despre cгinюг…, pp. 103-104)

 

,,… nu este cu putinюг sг cunoaєtem sau sг оnfгюiєгm toatг bunгtatea Domnului faюг de noi. Din cele ce єtiu, voi spune ce este mai оnsemnat.

Dupг o atвt de mare neascultare, dupг atвt de mari pгcate, atunci cвnd tirania pгcatului a cuprins pe toatг lumea, cвnd lumea trebuia deci sг fie pedepsitг оn chipul cel mai greu, sг piarг desгvвrєit єi sг nu se mai audг de neamul omenesc, atunci a arгtat Dumnezeu faюг de noi cea mai mare binefacere, jertfind pe Unul-Nгscut pentru duєmanii Lui, pentru cei ce-L urau єi-L duєmгneau; iar prin jertfa Unuia-Nгscut ne-a оmpгcat cu El єi a fгgгduit cг ne va da оmpгrгюia cerurilor, viaюa veєnicг єi nenumгrate bunгtгюi, pe care nici ochiul nu le-a vгzut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-a suit (I Corinteni 2, 9). Ce poate egala aceastг purtare de grijг, aceastг iubire de oameni єi aceastг bunгtate a lui Dumnezeu?” (Despre necazuri єi biruirea tristeюii (I). Cгtre Staghirie, ascetul care era chinuit de demon. Cuvвnt de sfгtuire, оn vol. Despre mгrginita putere a diavolului. Despre cгinюг…, p. 134)

 

,,Despre dragostea lui Dumnezeu faюг de oameni s-au mai spus єi aceste cuvinte, al cгror оnюeles оl pricepem atвt cвt putem: cine are cunoєtinюa nemгrginitг єi bunгtatea nemгrginitг, negreєit va avea nemгrginitг єi iubirea de oameni. Chiar dacг nu descoperim aceastг iubire de oameni оn fiecare din оntвmplгrile ce se petrec оn lume, apoi chiar aceastг neєtiinюг a noastrг este tot un semn, tot o dovadг a dragostei Sale nemгrginite de lume. Dumnezeu face оn fiecare zi multe єi mari lucruri pentru mвntuirea noastrг; iar acestea sunt cunoscute numai de El. Dumnezeu face bine neamului nostru omenesc numai оn virtutea bunгtгюii Sale, iar din cauzг cг nu are nevoie sг fie slгvit de noi, nici sг-L rгsplгtim оn vreun chip oarecare, de aceea face ca cele mai multe binefaceri ale Sale sг ne rгmвnг ascunse nouг; iar dacг uneori ni le descoperг, apoi o face tot din cauza noastrг, pentru ca prin recunoєtinюa ce I-o arгtгm sг atragem asupra noastrг єi mai mult ajutor.” (Despre necazuri єi biruirea tristeюii (I). Cгtre Staghirie, ascetul care era chinuit de demon. Cuvвnt de sfгtuire, оn vol. Despre mгrginita putere a diavolului. Despre cгinюг…, pp. 135-136)

 

,, Eu am venit sг slujesc, nu sг Mi se slujeascг zice Hristos (Mt. 20, 28). Eu sunt prietenul tгu, capul tгu, sunt fratele tгu, sorг, mamг, toate, єi nu voiesc alta decвt sг fii єi tu prietenul Meu. Eu am fost sгrac pentru tine, cerєetor pentru tine, am fost rгstignit pentru tine, оn cer mг rog Tatгlui pentru tine єi am venit pe pгmвnt ca mijlocitor pentru tine la Tatгl. Tu eєti Mie totul, frate оmpreunг moєtenitor, prieten, membru. Ce doreєti mai mult? Pentru ce te tragi оndгrгt de la Acel ce atвt de mult te iubeєte? Pentru ce lucrezi tu numai pentru lumea aceasta? Pentru ce torni tu apг оntr-un vas fгrг fund? Cгci aceea face cel ce lucreazг pentru lumea cea de acum. Pentru ce voieєti tu sг apuci focul єi sг abaюi aerul? Pentru ce alergi оn zadar? Toate au sfвrєitul lor; aratг-mi, deci, єi sfвrєitul rвvnei tale pentru lume. Dar tu nu poюi aceasta. Toate sunt deєertгciune. Sг mergem la morminte; aratг-mi pe tatгl tгu, aratг-mi pe nevasta ta cea moartг. Unde este cel ce purta haine оmpletite cu aur, cel ce єedea оn trгsurг pompoasг, cel ce avea putere pe viaюг єi pe moarte? Eu nu vгd nimic alta decвt oase єi viermi. Toate acele sunt pulberi єi vis єi umbrг, un chip sec, ba nici mгcar un chip. Єi dea Dumnezeu ca la sfвrєit numai acesta sг fie rгul. Cinstea, traiul cel bun єi bogгюia sunt, negreєit, aici numai o umbrг, dar cele ce au fost legate cu ele, cele ce au urmat din ele: zgвrcenia, desfrвnarea, acestea nu sunt umbre, ci sunt scrise оn cer, fie cuvinte, fie fapte.” (Cuvвntare despre Evanghelia de la Matei, оn vol. Omilii la Postul Mare…, pp. 115-116)

 

„Ar trebui sг avem nenumгrate limbi, ba chiar putere оngereascг, spre a mulюumi lui Dumnezeu cum se cuvine pentru purtarea de grijг ce o are pentru noi; dar, mai bine spus, nici atunci n-ar fi cu putinюг sг-I mulюumim cum trebuie.” (Despre Feciorie, 2, оn vol. Despre Feciorie, Apologia vieюii monahale, Despre creєterea copiilor…, p. 8)

 

„Nimeni, nici un оndrгgostit de trupuri, oricвt de оnnebunit ar fi de dragul lor, nu arde atвt de mult de dorul iubitei lui, cвt de mult doreєte Dumnezeu mвntuirea sufletelor noastre. Aceasta se poate vedea єi din viaюa de toate zilele, dar єi din dumnezeieєtile Scripturi. De pildг, оn primele capitole ale proorociei lui Ieremia єi оn multe alte locuri din profeюii, Dumnezeu este dispreюuit єi trecut cu vederea, dar El nu оnceteazг a alerga єi a cгuta prietenia celor care Оi оntorc spatele. Оnsuєi Domnul aratг lгmurit aceasta cвnd spune: Ierusalime, Ierusalime, cel ce omori pe profeюi єi ucizi cu pietre pe cei trimiєi la tine, de cвte ori am voit sг adun pe fii tгi, cum adunг gгina puii sгi sub aripi, єi n-ai voit! (Matei 23, 37). iar Pavel, scriindu-le corintenilor, spune: Pentru cг Dumnezeu era оn Hristos, a оmpгcat lumea cu El Оnsuєi, fгrг sг юinг seama de pгcatele lor, punвnd оn noi cuvвntul оmpгcгrii. Aєadar, оn numele lui Hristos, vг rugгm, ca єi cum Dumnezeu s-ar ruga prin noi, оn numele lui Hristos vг rugгm, оmpгcaюi-vг cu Dumnezeu! (II Cor., 5, 19-20).” (Cuvвnt de sfгtuire cгtre Teodor cel cгzut, 13, оn vol. Despre Feciorie, Apologia vieюii monahale, Despre creєterea copiilor…, pp. 354-355)

 

,,Nu te gвndeєti la cele fгcute юie de Dumnezeu єi la cele fгcute юie de demon, cг Unul atвta te-a iubit, cг єi Fiul Sгu Cel Unul-Nгscut L-a dat pentru tine (Ioan 3, 16) – єi Tatгl nu avea ceva mai de preю ca El –, єi оncг te iubeєte, cг te cheamг єi prin apostoli numai ca sг te mвntuieєti, iar celгlalt atвta te-a urвt єi te urгєte, оncвt оюi poartг rгzboi prin tot ce poate єi nu numai cг nu-юi dг nimic bun, ci оncearcг sг-юi ia єi ceea ce ai primit de la Dumnezeu. Dumnezeu a vrut sг te facг deopotrivг cu оngerii, iar demonul te-a fгcut sг ajungi mai fгrг cinste єi decвt animalele, оndemnвndu-te sг te оnchini lor. Dumnezeu te cгlгuzeєte la оmpгrгюia cerurilor єi la alte cinstiri, iar demonul a pizmuit єi locuinюa datг юie aici єi nu s-a lгsat pвnг nu te-a scos din ea.” (Despre soartг єi Providenюг, cuvвntul II, оn vol. Omilii la sгracul Lazгr. Despre soartг єi Providenюг…, pp. 174-175)

 

,,Cвt este de mare covвrєirea iubirii de oameni a lui Dumnezeu! Cвt este de mare covвrєirea dгrniciei Lui! Care cuvвnt va fi оndestulгtor pentru a-I mulюumi Celui ce ne izvorгєte nouг atвtea bunгtгюi?” (Cuvвnt despre vieюuirea dupг Dumnezeu, оn vol. Omilii la sгracul Lazгr. Despre soartг єi Providenюг…, p. 265)

 

„Rгmвn fгrг glas de uimire cвnd mг gвndesc la mulюimea iubirii de oameni a lui Hristos.” (Din vol. Problemele vieюii, p. 318)

 

„Cugetг оncг єi la оnюelepciunea lui Pavel, care cautг multe denumiri, ca sa arate iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Cг nu a zis numai darul, nici numai bogгюia, ci covвrєitoarea bogгюie a harului Sau, prin bunгtate. Dar єi aєa, n-a putut sг arate, cгci precum corpurile alunecгcioase, deєi s-ar юine de nenumгrate mвini, tot scapг alunecвnd lesne, aєa єi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, ori cu cвte nume am numi-o, tot nu putem sг o definim. Mгrimea ei covвrєeєte cu mult єi оntrece slгbiciunea cuvintelor noastre. Lucru pe care єi Pavel оl aratг, cг puterea cuvintelor este biruitг de mгrimea iubirii lui Dumnezeu. Єi care sunt acelea? Iar lui Dumnezeu mulюumitг pentru darul Sгu cel negrгit (II Cor., 9, 15). Cгci nici un cuvвnt єi nici o minte nu va putea arгta purtarea de grijг a lui Dumnezeu. De aceea aici se spune cг este negrгitг, iar оn altг parte se spune cг ea covвrєeєte mintea noastrг, cгci zice: Pacea lui Dumnezeu, care covвrєeєte toatг mintea va pгzi sufletele voastre. ” (Cuvвnt cгtre cei ce cred cг diavolii ocвrmuiesc cele omeneєti єi se necгjesc pentru pedepsele lui Dumnezeu, єi se smintesc pentru оndestulгrile celor rгi єi pentru suferinюele celor drepюi, оn vol. Din ospгюul stгpвnului, pp. 15-16)

 

„... dragostea lui nгvalnicг faюг de noi. Fiindcг El nu proniazг pur єi simplu, ci o face оndrгgindu-ne [eron] єi оndrгgindu-ne cu o dragoste curatг, o dragoste nepгtimaєг [erota apathe], dar foarte fierbinte єi foarte intensг, autenticг, de nedestrгmat єi care nu poate fi stinsг.” (Scrisori din exil, Cгtre cei ce se scandalizeazг de fгrгdelegile єi persecuюiile comise єi despre Pronia lui Dumnezeu, VI, 1, оn vol. Scrisori din exil. Cгtre Olimpiada єi cei rгmaєi credincioєi. Despre deprimare, suferinюг єi Providenюг…, p. 275)

 

„A adus drept exemplu tatгl, mama, mirele, distanюa dintre cer єi pгmвnt, dintre rгsгrituri єi apusuri, grгdinarul care se osteneєte pentru legume, constructorul unor edificii viitoare, оndrгgostitul nгvalnic tulburat dacг a оntristat chiar єi cu un cuvвnt persoana оndrгgitг, єi prin toate acestea a arгtat cг bunгtatea lui Dumnezeu оntrece toate, tot atвt cвt оntrece bunгtatea rгutatea.” (Scrisori din exil, Cгtre cei ce se scandalizeazг de fгrгdelegile єi persecuюiile comise єi despre Pronia lui Dumnezeu, VI, 22, оn vol. Scrisori din exil. Cгtre Olimpiada єi cei rгmaєi credincioєi. Despre deprimare, suferinюг єi Providenюг…, pp. 278-279)

 

„Cгci aceastг minunatг єi preaarmonioasг creaюie n-a fгcut-o pentru nimeni altul decвt pentru tine; pentru tine a fгcut-o aєa de frumoasг, aєa de mare, feluritг, bogatг, suficientг, utilг єi un cвєtig оn toate privinюele оn stare atвt de hrгnire a trupului, cвt єi de a оntreюine iubirea de оnюelepciune a sufletului єi de a fi o cale spre cunoaєterea lui Dumnezeu.

Fiindcг оngerii nu aveau nevoie de ea; єi cum ar fi avut nevoie ei care erau оnainte de a fi fгcutг ea? Cг erau mult mai bгtrвni decвt ea, ascultг ce spune Dumnezeu vorbind cu Iov: Cвnd am fгcut stelele, lгudatu-M-au toюi оngerii Mei єi Mi-au cвntat imne cu glas mare (Iov, 38, 7), uimiюi fiind de mulюimea, frumuseюea, poziюia, utilitatea, strгlucirea, claritatea, armonia єi toate celelalte pe care aceea le vedeau mai exact decвt noi.

Dar el n-a оnfrumuseюat cerul numai cu stele, ci l-a оmpodobit cu soare єi lunг, oferindu-юi оn orice timp multг plгcere єi mult folos. Cгci ce e mai frumos decвt cerul fie cвnd e luminat de razele soarelui, fie cвnd scвnteiazг pгmвntul cu mulюimea nesfвrєitг a stelelor ca prin privirile unor ochi єi dг astfel marinarilor єi cгlгtorilor niєte cгlгuze care-i iau єi duc ca de mвnг?” (Scrisori din exil, Cгtre cei ce se scandalizeazг de fгrгdelegile єi persecuюiile comise єi despre Pronia lui Dumnezeu, VII, 2-4, p. 279)

 

„Єi trebuie sг fie admirat єi оnchinat nu numai pentru cг ne-a fгcut, nu pentru cг ne-a dat un suflet netrupesc єi raюional, nu pentru cг ne-a fгcut mai buni decвt toate celelalte, nu pentru cг ne-a dгruit оmpгrгюia peste cele vгzute єi ne-a оngгduit stгpвnirea ei, ci pentru cг N-are nevoie de nimic din ale noastre. Fiindcг lucrul minunat al bunгtгюii Lui e cг ne-a adus la existenюг fгrг sг aibг cu nimic nevoie de slujirea noastrг. Cгci El Оєi avea slava єi fericirea Sa оnainte de a fi fost fгcuюi noi, оngerii єi puterile de sus; numai din iubire de oameni ne-a adus la existenюг єi pentru noi a fгcut toate acestea єi оncг mult mai multe decвt acestea.” (Scrisori din exil, Cгtre cei ce se scandalizeazг de fгrгdelegile єi persecuюiile comise єi despre Pronia lui Dumnezeu, VII, 39, оn vol. Scrisori din exil. Cгtre Olimpiada єi cei rгmaєi credincioєi. Despre deprimare, suferinюг єi Providenюг…, p. 286)

 

„Єi Cel care e de aceeaєi fire cu El devine ceea ce sunt eu єi umblвnd pe pгmвnt a vieюuit оmpreunг cu oamenii printre care a fгcut minuni, printre care a fгcut fгgгduinюe єi printre care le-a оmplinit. Cгci pe unele le-a dat оncг de aici, iar pe altele le-a rezervat pentru viitor. Cг le va оmplini a fгcut arгtat prin minunile pe care le-a lucrat оncг fiind pe pгmвnt єi prin deznodгmвntul tuturor celor pe care le-a spus mai dinainte dupг acestea: Cine va grгi puterile Domnului єi va face auzite toate laudele Lui? (Ps., 105, 2). Cine nu єi-ar ieєi din sine, cine n-ar fremгta оnaintea nespusei Sale purtгri de grijг gвndindu-se cum pentru noi, slugile Lui nerecunoscгtoare, L-a dat pe Fiul Sгu Unul-Nгscut la moarte, єi la o moarte blestematг, ocгrвtг, moartea unor condamnaюi?

A fost spвnzurat de un stвlp оnalt, a fost scuipat, pгlmuit, lovit peste cap, luat оn rвs, оngropat de milг, iar pe mormвntul lui s-au pus peceюi; єi toate acestea le-a suportat pentru tine єi de grija ta, ca sг desfiinюeze tirania pгcatului, ca sг surpe cetгюuia diavolului, ca sг taie legгturile morюii, ca sг mi se deschidг porюile cerului, ca sг piarг blestemul, ca sг se desfiinюeze оntвia osвndг, ca sг оnveюi rгbdarea, ca sг fi оnvгюat tгria, ca nimic din viaюa de faюг sг nu te оntristeze, nici moartea, nici insulta, nici ocгrile, nici batjocurile, nici bicele, nici uneltirile vrгjmaєilor, nici calomniile, nici atacurile, nici defгimгrile, nici bгnuielile rele, nici orice altceva din unele ca acestea.

Pentru cг El Оnsuєi a trecut prin toate acestea, s-a оmpгrtгєit de toate acestea оmpreunг cu tine єi a rгbdat cu tгrie covвrєitoare toate оnvгювndu-te єi deprinzвndu-te ca nimic din unele ca acestea sг nu te sperie. Dar nu S-a mulюumit numai cu acestea, ci оnгlювndu-Se la ceruri a dгruit harul negrгit al Duhului Sfвnt, єi pe cei ce aveau sг slujeascг pentru aceasta i-a trimis apostoli. Єi vгzвndu-i pe aceєti vestitori ai vieюii pгtimind mii de rele, biciuiюi, ocгrвюi, aruncaюi оn mare, chinuiюi de foame єi de sete, cuprinєi оn fiecare zi de spaimг, trгind zilnic оn primejdii de moarte, a suferit acest lucru pentru tine єi de grija ta. Pentru tine, omule, a pregгtit єi Оmpгrгюia, pentru tine a pregгtit bunгtгюile negrгite, acel sfвrєit оn ceruri, sгlaєurile cele diferite єi felurite, fericirea pe care nici un cuvвnt n-o poate tвlcui.” (Scrisori din exil, Cгtre cei ce se scandalizeazг de fгrгdelegile єi persecuюiile comise єi despre Pronia lui Dumnezeu, VIII, 6-9, оn vol. Scrisori din exil. Cгtre Olimpiada єi cei rгmaєi credincioєi. Despre deprimare, suferinюг єi Providenюг…, pp. 287-288)

 

„Avвnd, aєadar, atвt de mari dovezi ale proniei Lui, pe cele din Noul єi din Vechiul Testament, pe cele din viaюa de faюг єi din cea viitoare, pe cele fгcute єi pe cele ce se sгvвrєesc оn fiecare zi, pe cele de la оnceput, pe cele de la mijloc єi pe cele de la sfвrєit, cele ce se fac necontenit, pe cele din trup єi din suflet, єi vгzвnd venind din toate pгrюile nori de dovezi care proclamг pronia Lui, te mai оndoieєti? Nu te оndoi, ci crede cг proniazг єi convinge-te de asta! Deci nu mai iscodi indiscret, єtiind cг ai un Stгpвn mai afectuos decвt un pгrinte єi mai grijuliu decвt o mamг, mai оndrгgostit decвt un mire єi o mireasг, care socoteєte cг odihna Lui e mвntuirea ta єi se bucurг mai mult decвt tine de izbгvirea de primejdii єi de moarte – ceea ce am arгtat prin Iona – єi care aratг ori



Поделиться:


Последнее изменение этой страницы: 2017-01-26; просмотров: 154; Нарушение авторского права страницы; Мы поможем в написании вашей работы!

infopedia.su Все материалы представленные на сайте исключительно с целью ознакомления читателями и не преследуют коммерческих целей или нарушение авторских прав. Обратная связь - 3.14.130.24 (0.26 с.)